Rania, scrisoare pentru Rodica Mitu, colega noastră care ne zâmbește de sus: Rodi a făcut numai lucruri bune, nu glumesc. Stați să vă explic...

Rania, scrisoare pentru Rodica Mitu
Rania a scris o scrisoare despre Rodica Mitu, colega noastră de la DC News.

Rodica Mitu, colega și prietena noastră de la DC News, a plecat pe 31 ianuarie 2023. Avea doar 32 de ani.

Rodica Mitu, colega noastră, a murit. Avea 32 de ani. "Doarme de la începutul lunii ianuarie, dar nu a plecat de atunci. A luptat de dragul nostru"

Cel mai mult își iubea mama și, cel puțin în aceeași măsură, verișoara: Rania, o puștoaică de 15 ani care s-a născut și a trăit în Italia până anul trecut când se mutase definitv în România, la un bloc distanță de Rodica Mitu.

Duminică, 19 februarie 2023, după 20 de zile de la plecarea ei, Rania a scris o scrisoare deschisă despre cea pe care a văzut-o mai mult decât pe o verișoară. Rodi, așa cum îi spunea ea, uneori i-a fost mamă, alteori soră, și mereu prietenă. Cea mai bună. Și chiar dacă le despărțeau 1.800 kilometri, sufletele lor erau aproape. Cum sunt și acum, la fel de aproape, chiar dacă nu se mai văd și nu se mai aud, iar distanța nu se măsoară în kilometri.

Vă invităm să citiți scrisoarea Raniei despre Rodi:

„Constanța, 19 februarie 2023

„Bună, Rodi,

..."Așa începeau toate mesajele și scrisorile pentru verișoara mea, Rodica. Nu scriam „Dragă, Rodi", ci „Bună, Rodi", pentru că mi se părea mai „frumos" de scris și am continuat așa.

Când eram micuță, micuță, îi spuneam „Dee Dee" și, după câțiva ani, am început să o strig „Rodi" și împreună eram „Adorata și Agitata" (eu eram agitata și ea adorata, clar).

Rodi era verișoara mea, dar și sora mea, mama mea, dar și prietena mea cea mai bună. Era de toate. Era mâna mea dreaptă. Și eu la fel pentru ea. În ultimii trei ani, nu am venit deloc în România și de abia așteptam să vin aici să o văd.

20 august 2022: după trei ani, ne-am revăzut.

Amândouă eram foarte fericite pentru că, în sfârșit, puteam să punem în aplicare toate planurile la care ne gândisem. La vară trebuia să ne ducem în Grecia, în Turcia și în Italia. Trebuia să mergem în foarte multe locuri, dar, din păcate, nu s-a putut. Dar haideți să vă spun ceva despre ea.

Rodi era, în primul rând, o fată foarte frumoasă, era cea mai frumoasă fată din lume. Și deșteaptă, prea deșteaptă. Vorbesc serios. Apoi era ambițioasă, luptătoare, optimistă, curioasă... Pe scurt, era o fată foarte specială.

La trei ani, părinții ei au observat că ceva nu era în regulă. Nu putea să meargă. Dar ea totuși a petrecut o viață normală. S-a dus la școală, la liceu, la facultăți (două) - pentru că v-am spus, ea chiar era cea mai tare, cum îi ziceam mereu.

Cum v-am spus și mai înainte, în ultimii trei ani nu ne-am văzut deoarece eu stăteam în Italia și ea în România, la Constanța. În august m-am mutat aici și, în fiecare zi, stăteam împreună. Acum sunt la liceu, în clasa a noua (și sunt la Filologie, așa cum era și ea) și aveam cursuri de dimineață.

(...)

Și când zic că Rodi a făcut numai lucruri bune nu glumesc. Chiar a fost așa. Stați să vă explic... vă invităm să citiți întreaga scrisoare a Raniei și explicațiile sale pe DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel