Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Experimentul a fost efectuat pe o persoană aflată în moarte cerebrală care suferea de mai mulți ani de o boală cronică de rinichi. Realizarea aparține unei echipe de chirurgi din Universitatea Alabama, din Statele Unite.
Acest studiu arată că xenotransplantul (transplantarea unor țesuturi prelevate de la animale) poate preveni mii de decese, anual, a scris echipa coordonată de chirurgul Jayme Locke în Journal of American Medical Association, citat de Reuters.
Încercările anterioare de xenotransplant de rinichi au reușit să asigure funcția de excreție, dar nu au reușit să elimine creatinina, un produs toxic care este eliminat de rinichi din sângele primitorului.
Cererea de organe pentru transplant de organe este în creștere pe măsură ce oamenii trăiesc mai mult iar bolile cronice sunt mai frecvente. Transplanturile de rinichi sunt cele mai frecvente schimburi de organe și reprezintă aproximativ 62% din totalul transplanturilor din Europa.
Animalul de la care s-au prelevat rinichii este unul modificat genetic, astfel încât organul donatorului să fie cât mai apropiat de cel al receptorului. Studiul din Alabama a demonstrat că organele prelevate de la un animal modificat genetic pot înlocui funcția renală umană timp de o săptămână, folosind doar terapia convențională anti-rejet, spun cercetătorii, citați de Politico.
Sunt necesare cercetări suplimentare la pacienții vii pentru a determina cât timp ar funcționa astfel de rinichi și dacă ar putea deservi pacienții cu boală renală în stadiu terminal, a concluzionat echipa de la Universitatea din Alabama.
Boala cronică de rinichi, care duce la dializă cronică și nevoia de transplant, poate fi tratată cu medicamente moderne, dacă este descoperită în faze incipiente. Din păcate, fiindcă nu doare, cei mai mulți ignoră această problemă de sănătate și ajung la medic într-un stadiu în care funcția renală este definitiv compromisă. Peste 10% din populația României trăiește cu boală cronică de rinichi, principalii factori de risc fiind bolile cardiovasculare, hipertensiunea și diabetul zaharat.
În România funcționează din acest an un program de depistare gratuită a bolii cronice de rinichi, finanțat de Ministerul Sănătății și CNAS.
”Începând cu data de 1 iulie populația generală adultă beneficiază gratuit de cele două analize recomandate de ghidurile internaționale pentru diagnosticul bolii cronice de rinichi: rata de filtrare glomerulară estimată și raportul alumină-creatinină în urină, ca parte din pachetul de bază de servicii medicale. Din luna iulie, este suficient ca oricine își face un set de analize medicale, în cabinetul medicului de familie, să primească aceste două teste pentru a ști dacă are un diagnostic de boală cronică de rinichi, depistarea precoce a acestei afecțiuni putând să facă diferența dintre viață și moarte”, a spus prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, când a anunțat lansarea noului program.
Medicația inovativă pentru tratamentul bolii cronice de rinichi este de asemenea gratuită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...