Paracetamolul, risc de insuficiență hepatică. Expert, avertisment: Cel mai periculos medicament fără prescripție

paracetamolul risc de insuficenta hepatica. FOTO Freepik @ kroshka nastya
Paracetamolul, cel mai periculos medicament fără prescripție, susține un expert medical.

Un expert medical a numit paracetamolul, analgezicul obișnuit, drept "cel mai periculos medicament fără prescripție medicală", notează The Mirror.

Profesorul John Brems a declarat, pentru ABC News, că paracetamolul a fost asociat cu insuficiență hepatică în cazurile în care nu a fost administrat corespunzător.

De altfel, acesta unul dintre cele mai frecvente medicamente luate pentru durerile de dinți, cap sau pentru scăderea temperaturii, mai ales că el se poate achiționa fără prescripție medicală.

Dar, dacă este luat incorect, medicamentul este capabil să ne provoace daune grave - inclusiv insuficiență hepatică.

Iar o formă de paracetamol, acetaminofenul, a fost numită de un expert medical american ”cel mai periculos medicament fără prescripție medicală” din America.

Vorbind pentru ABC News, profesorul John Brems, de la Universitatea Loyola din Chicago, a declarat că au existat cazuri în care analgezicul, cunoscut și sub numele de Tylenol, a fost asociat cu insuficiența hepatică.

Deși aceste cazuri sunt tulburătoare, este esențial să rețineți trei factori cheie:

- Nu se aplică tuturor formelor de paracetamol, ci doar Tylenol.
- Mulți dintre pacienții implicați au luat medicamentul în plus față de alcool
- Intoxicația a survenit după o perioadă prelungită de consum excesiv de medicament.

Potrivit sursei citate, cei care și-au administrat acest tip de paracetamol au raportat o otrăvire acută a ficatului, unii dintre ei necesitând chiar un transplant de ficat.
Profesorul Brems a dezvăluit că efectuează transplanturi la aproximativ trei-patru pacienți pe an ”și doi-trei mor înainte de a le putea face transplantul”, a spus el.

Afecțiunea care necesită un transplant este cunoscută sub numele de hepatită toxică - atunci când ficatul se inflamează din cauza unei reacții adverse la medicamente, substanțe chimice sau alcool.

Vorbind despre aceste cazuri, medicul de familie britanic Dr. Sarah Jarvis a declarat: ”Paracetamolul este unul dintre cele mai frecvent luate medicamente din Marea Britanie.

”Pentru majoritatea oamenilor care respectă doza recomandată, acesta nu reprezintă o problemă. Dar dacă luați mai mult decât doza recomandată, în special pe o perioadă lungă de timp, v-ați putea pune viața în pericol.”

Medicul Tudor Ciuhodaru, semnal de alarmă

Medicul Tudor Ciuhodaru trăgea, în urmă cu câțiva ani, un semnal de alarmă privind automedicația, un fenomen foarte des întâlnit în România, iar în 2021, supradozajul cu paracetamol a fost cauza decesului unui bărbat din Botoșani, care se trata singur de Covid.

”10 comprimate de paracetamol pot fi mortale. Atenție la automedicație. Un student a ajuns în stare gravă la urgențe după ingestia a 16 comprimate. Respectarea strictă intervalului de minim 4 ore între două administrări şi a dozei maxime zilnice sunt esențiale pentru a nu apărea efecte toxice.

Educația pentru sănătate și noțiunile de prim ajutor ar trebui predate în toate școlile din România. Așa cum prevăd cele 2 proiecte de lege pe care le-am depus în parlament.

Rețineți:

1. Paracetamolul este toxic pentru ficat dacă se depășește doza.
2. Are acțiune analgezică și antipiretică. Acțiunea sa antiinflamatoare este practic inexistentă.
3. De aceea este indicat pentru tratamentul simptomatic al:
  a) febrei și al
  b) durerilor uşoare şi medii cu diferite localizări: cap, articulații, dinți, dureri faringiene sau durerea la locul vaccinării.
4. Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor.

De aceea:

5. Nu se recomandă administrarea la intervale mai mici de 4 ore.
6. Nu trebuie administrate mai mult de 4 doze pe zi.
7. Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile este necesară reevaluarea diagnosticului şi tratamentului.
8. !!! Copilul nu este un adult în miniatură. (metabolismul diferit impune ajustarea dozelor) iar la
9. La copii cu vârsta sub 6 ani recomandăm utilizarea formelor farmaceutice adecvate vârstei (10 - 15 mg/kg/la o administrare).
10. Nu lăsați copiilor acces liber la medicamente (necesar un dulap închis). Intoxicația cu 10 comprimate de paracetamol poate fi mortală chiar la adult”, susține medicul Tudor Ciuhodaru.

Vezi și: Câinii sau paracetamolul ar putea fi cauza hepatitei misterioase

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel