Organe: ce vârstă au ele? Unde se află cele mai tinere celule. Studiu

Inimă FOTO: pexels.com
Câți ani au organele tale? Deși există ideea că neuronii sunt bătrâni, iar alte celule din corp sunt tinere, cercetătorii au descoperit altceva.

Organe, vârstă. Cercetători de la Institutul Salk, California, SUA, au descoperit în creierul, ficatul și pancreasul șoarecilor celule și proteine tinere și bătrâne. Rezultatele studiului lor vorbesc despre "mozaicismul de vârstă" - prezența a două sau mai multe linii de celule într-un singur individ – și au fost publicate pe 6 iunie în Cell Metabolism.

Metodele echipei de cercetare, susține sciencedaily.com, ar putea fi aplicate la aproape orice țesut din organism pentru a furniza informații valoroase despre funcția pe tot parcursul vieții a celulelor care nu se divid, dar și despre modul în care celulele își pierd controlul asupra calității și integrității proteinelor și structurilor celulare importante în timpul îmbătrânirii.

Organe, vârstă: idei despre îmbătrânire, revizuite

Unul dintre autorii studiului, Martin Hetzer, profesor universitar și vicepreședinte al Institutului Salk, afirmă, pe site-ul amintit că echipa de cercetare a fost destul de surprinsă să descopere structuri celulare la fel de vechi ca și organismul în care acestea viețuiesc:

„Acest lucru sugerează o complexitate mai mare a celulelor decât am imaginat-o anterior și are implicații interesante pentru modul în care ne gândim la îmbătrânirea organelor precum creierul, inima și pancreasul. Majoritatea neuronilor din creier nu se divid în timpul maturității și, prin urmare, se confruntă cu o durată lungă de viață și un declin legat de vârstă. Cu toate acestea, în mare măsură din cauza limitărilor tehnice, durata de viață a celulelor din afara creierului a fost dificil de determinat".

Un alt cercetător implicat în studiu, Rafael Arrojo e Drigo, om de știință la Institutul Salk, afirmă că „există această idee generală că neuronii sunt bătrâni, în timp ce alte celule din organism sunt relativ tinere și se regenerează pe tot parcursul vieții organismului". Prin urmare, oamenii de știință au vrut să vadă dacă este posibil ca anumite organe să aibă celule la fel de bătrâne ca și neuronii.

Organe, vârstă: vârsta pancreasului

Sursa citată explică în ce a constat cercetarea: echipa a combinat etichetarea izotopilor electronici cu o metodă hibridă de imagistică (MIMS-EM) ca să vizualizeze și cuantifice vârsta celulelor și a proteinelor din creier, pancreas și ficat la rozătoare tinere și bătrâne.

Însă, mai întâi, au căutat să afle vârsta neuronilor si au descoperit că lucrurile stau cum bănuiau: neuronii erau la fel de vechi ca și organismul. Ce i-a uimit a fost că anumite celule numite endoteliale erau la fel de vechi ca și neuronii.
Analizând celulele din pancreasul rozătoarelor au observat că acest organ, responsabil de menținerea nivelului zahărului din sânge și secreția enzimelor digestive, are celule de vârste diferite. Le-a atras mai mult atenția o porțiune din el numită Insulele lui Langerhans (unde se produce insulina): le-a apărut ca un puzzle de celule tinere și bătrâne interconectate.

„Unele celule beta, care eliberează insulină, s-au înmulțit pe toată durata vieții și au fost relativ tinere, în timp ce altele nu s-au divizat și au fost de lungă durată, similare cu neuronii. Cu toate acestea, un alt tip de celulă, numit celule delta, nu s-au divizat deloc. Pancreasul a fost un exemplu remarcabil de mozaicism de vârstă, adică o populație de celule identice care se disting prin durata vieții lor", se mai explică pe sciencedaily.com.

Organe, vârstă: vârsta ficatului

Cercetările anterioare au sugerat că ficatul are capacitatea de a se regenera în timpul maturității, iar oamenii de știință se așteptau să observe celulele hepatice relativ tinere. Însă, marea majoritate a celulelor hepatice la șoarecii adulți sănătoși s-a dovedit a fi la fel de bătrâne ca animalul. „În mod neașteptat, ficatul a demonstrat și mozaicismul de vârstă, ceea ce indică noi căi potențiale de cercetare regenerativă pentru acest organ", mai arată sursa citată.

Privite la scară moleculară, celulele observate cu durată lungă de viață conțin complexe de proteine care prezintă "mozaicism de vârstă", adică și tinere, și bătrâne. Cilia primară de celule beta din pancreas și neuroni conțineau zone de proteine cu o durată de viață foarte diferită. Celulele din ficat nu aveau deloc proteine cu durată lungă de viață.

Organe, vârstă: scopul final

Rezultatele cercetării, apreciază Martin Hetzer, sunt de a „oferi noi perspective asupra mecanismelor de întreținere și reparare celulară și asupra impactului schimbărilor cumulate în timpul vieții adulte asupra sănătății și dezvoltării bolilor". Scopul final: de a utiliza aceste mecanisme pentru a preveni sau a întârzia declinul cauzat de vârstă al organelor cu reînnoire celulară limitată.

Autorii studiului și-au mai propus să descifreze durata de viață a acizilor nucleici și lipidelor, dar și să înțeleagă modul în care „mozaicismul de vârstă" se raportează la sănătate și boli cum ar fi diabetul de tip 2.

Studiul, AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel