O simplă analiză de sânge îți spune dacă suferi de BOLI GRAVE! Uită de biopsie

O simplă analiză de sânge îți spune dacă suferi de BOLI GRAVE! Uită de biopsie, FOTO pexels
O echipă de cercetători israelieni a dezvoltat o metodă de diagnosticare precoce a unei game largi de afecţiuni printr-o simplă analiză de sânge, a anunţat, joi, 4 februarie, Universitatea Ebraică din Ierusalim (HUJI), citată de Xinhua.

Noul test a fost conceput pentru a înlocui biopsiile şi alte proceduri invazive pentru depistarea cancerelor, a bolilor cardiace şi hepatice, a inflamaţiilor şi a problemelor sistemului imunitar, a indicat HUJI.

Pe lângă durerea asociată, în multe cazuri biopsia nu este eficientă deoarece nu poate ajunge întotdeauna la celula bolnavă şi uneori se efectuează doar într-un stadiu târziu al bolii.

Metodele existente de testare, bazate pe analiza segmentelor de ADN din sânge, pot diagnostica prezenţa unei boli, dar nu şi tipul, locaţia şi stadiul acesteia.

Metodă neinvazivă, ce poate identifica tipul afecţiunii sau tumorii, localizarea sa şi stadiul bolii

 

În urma unui studiu publicat în revista Nature Biotechnology, cercetătorii de la HUJI au dezvoltat o metodă neinvazivă, ce poate identifica tipul afecţiunii sau tumorii, localizarea sa şi stadiul bolii.

Metoda poate face totodată diferenţa între pacienţii care suferă de aceeaşi tumoare canceroasă, ceea ce poate conduce la aplicarea unor tratamente personalizate, adaptate pentru fiecare pacient.

Noua metodă nu doar examinează ADN-ul din sânge, provenind de la celulele moarte, dar identifică şi ţesutul celulelor şi genele care au fost active în aceste celule, notează Xinhua.

Este suficient un singur test

 

Deoarece metoda detectează simultan toate genele active din celulele moarte, ea poate diagnostica o gamă largă de procese şi de boli printr-un singur test.

''Acest test de sânge de rutină poate fi efectuat frecvent, permiţând astfel medicilor să monitorizeze permanent progresia bolii'', au precizat cercetătorii, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel