Naşterea la domiciliu, riscuri. Femeie din Iaşi, la un pas de moarte

O femeie din Iaşi a fost la un pas de moarte după ce a intenţionat să nască acasă cu ajutorul unei doule.

Medici de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă susţin că vor să facă plângere penală pe numele unei femei care a fost la un pas de moarte, după ce miercuri a intenţionat să nască acasă cu ajutorul unei doule, a cărei identitate nu vrea să o dezvăluie, după ce anterior a născut printr-o operaţie cezariană. 

Şeful secţiei de obstetrică şi ginecologie din cadrul Spitalului Cuza Vodă din Iaşi, prof. univ. dr. Mircea Onofriescu, a declarat că o femeie în vârstă de 31 de ani, care a născut în 2016 un copil prin cezariană, a decis să nască cel de al doilea copil la domiciliu, cu ajutorul unei persoane care nu are cunoştinţe medicale de specialitate. 

Ce spun medicii

"Pacienta, din Iaşi, cu sarcină la termen, supravegheată pe parcursul sarcinii de un medic specialist, cu o naştere anterioară prin operaţie cezariană în 2016, sarcină de 42 de săptămâni, dar cu circulară dublă de cordon ombilical, s-a prezentat în jurul orei 19.30 - 20.00 în Triajul Maternităţii Cuza Vodă acuzând dilataţie completă şi capul fetal blocat la strâmtoarea superioară, cu suferinţă fetală acută. Pacienta a declarat debutul travaliului la domiciliu, în jurul orei 14.30, fiind monitorizată de la ora 15.30 la domiciliu, de o doulă, adică persoană care nu are cunoştinţe medicale şi nici experienţă în asistarea unei naşteri şi care ajută doar psihologic o naştere naturală. Pacienta nu a vrut să precizeze identitatea acestei persoane.

Monitorizarea a fost efectuată declarativ prin monitorizarea bătăilor de cord fetal şi tuşeu vaginal. Ea declară că i s-au explicat verbal riscurile naşterii la domiciliu şi ale uterului cicatricial (naşterii prin cezariană - n.r) de către persoana numită doulă, dar nu a semnat vreun act oficial", a declarat pentru Agerpres medicul Mircea Onofriescu, preşedintele Societăţii Române de Obstetrică şi Ginecologie. 

Naşterea la domiciliu, de o "gravitate extremă"


Potrivit acestuia, actul medical desfăşurat la domiciliu este de o "gravitate extremă", mai ales în cazul gravidelor care decid să nască acasă după ce, anterior, au născut printr-o operaţie cezariană. 

"În ultima lună au murit în condiţii de spital două gravide care au născut natural după naştere prin operaţie cezariană. Pacienta nu doreşte să ne comunice datele personale ale doulei, pentru a putea să evităm alte situaţii de o gravitate extremă. Mai mult, doreşte externarea din spital, deşi starea ei şi a copilului nu este corespunzătoare. Ea prezintă şi semne de depresie postpartum şi nu înţelege gravele complicaţii care pot apărea la nivelul vaginului şi perineului sau care pot afecta copilul. El poate avea probleme neurologice şi trebuie monitorizat în continuare", a declarat Onofriescu. 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel