Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Inimă: cu ce ajută obiceiul de a dormi în timpul zilei
Obiceiul de a dormi în timpul zilei ar reduce riscul de boli de inimă și de AVC, susține un nou studiu făcut de cercetătorii din Elveţia.
Lipsa somnului duce la risc mai mare de deces    FOTO: pexels.com

Inimă, obicei, dormi. Cercetătorii elvețieni au demonstrat că obiceiul de a dormi în timpul zilei, indiferent de durată, o dată sau de două ori pe săptămână, poate reduce riscul de bolilor cardiovasculare. Mai precis, ar înjumătăți riscul de infarct şi accident vascular cerebral.

La cercetarea au participat 3.462 de persoane din Lausanne, Elveţia, cu vârste între 35 şi 75 de ani. Aceștia au fost monitorizaţi, în medie, 5 ani, şi au raportat cât de des au dormit în timpul zilei în săptămâna anterioară, potrivit Agerpres.

Dintre participanți: 58% nu dormiseră deloc în timpul zilei; 1 din 5 - adică 19% - au spus că au tras un pui de somn în timpul zilei o dată sau de două ori pe săptămână; 1 din 10 (12%) dormiseră în timpul zilei în trei până la cinci zile. Aproximativ 11% dintre respondenţi dormiseră în timpul zilei de şase până la şapte ori pe săptămână. În perioada de monitorizare de cinci ani au fost consemnate în rândul participanţilor 155 de evenimente cardiovasculare, precum infarct şi accident vascular cerebral.

Inimă, obicei, dormi: concluziile cercetării

Obiceiul de a dormi în timpul zilei, o dată sau de două ori pe săptămână, a fost asociat cu o reducere cu 48% a riscului de producere a unui eveniment cardiovascular.

Medicul Nadine Häusler din cadrul Spitalului Universitar din Lausanne a declarat, potrivit sursei citate: ”Subiecţii care dormeau în timpul zilei o dată sau de două ori pe săptămână au avut un risc mai mic de evenimente asociate bolilor cardiovasculare, în timp ce nu a fost identificată nicio asociere în funcţie de o frecvenţă mai mare a somnului sau de durată”.

Vanessa Smith de la British Heart Foundation a precizta că mulți și-ar dori să poată dormi în timpul zilei și că e nevoie d emai multe dovezi că somnul de după-amiaza ar ajuta la reducerea risscului de infarct și AVC: 

”Există multe alte schimbări ce ţin de stilul de viaţă ce pot fi realizate, despre care ştim că ajută la menţinerea sănătăţii inimii şi a vaselor de sânge. 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână şi adoptarea unei diete mediteraneene sănătoase pot reduce riscul de atac de cord sau de accident vascular cerebral. Ştim, de asemenea, că tratarea hipertensiunii arteriale şi gestionarea colesterolului pot reduce riscul de afecţiuni cardiace şi circulatorii, cu potenţial letal”.

Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Heart.


Ştiri Recomandate

Simptomele deficitului de magneziu la femei
Merișoarele, beneficii nebănuite pentru sănătate
REZIDENȚIAT 2019, protestele continuă. Mesajul oficial al Mediciniștilor
Decese premature: aproximativ 400.000, cauzate de aerul poluat
În stradă, pentru prevenirea violenței asupra femeilor
Seniorii, întâlnire pe tema problemelor medicale specifice vârstei
REZIDENȚIAT 2019. Iași, Craiova și Cluj: Sute de candidați, la PROTESTE
Comentarii