Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Testări gratuite pentru monitorizarea tensiunii arteriale și promovare a monitorizării corecte și constante a acesteia sunt oferite mâine, între orele 8.00-13.00, în ambulatoriul integrat al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila", în cadrul campaniei de informare și educare medicală „Iubește-ți inima!".
Testările, care au menirea de a identifica posibilii pacienți cu hipertensiune și de a conștientiza publicul larg despre pericolul de prea multe ori fatal al acestei afecțiuni, sunt un preambul la Ziua Mondială a Hipertensiunii Arteriale care se sărbătorește pe 17 mai.
„Este Ziua Hipertensiunii arteriale, probabil pentru faptul că aceasta este o problemă reală de sănătate? Pentru că fiecare pacient cu hipertensiune arterială conștientizează această boală? Da, eu zic că merită ca o zi pe an să cunoaștem care sunt riscurile, care sunt complicațiile, respectiv cum ar trebui să ne măsurăm tensiunea arterială. Și cu această ocazie, Spitalul nostru, împreună cu cu colectivul interdisciplinar, Medicală-Cardiologie, și nu numai, respectiv asistenții medicali, medici implicați într-un proiect care ar putea să învețe atât pacientul cât și aparținătorii acestuia, ce ar trebui să facă pentru această boală. De ce? Pentru că hipertensiunea arterială este principala cauză de deces prin boală cardiovasculară, deci depășim infarctul miocardic, pentru că principala complicație este accidentul vascular cerebral", a explicat raționamentul din spatele campaniei, coordonatorul acesteia, colonel medic Alice Munteanu, de la Secția Cardiologie II a Spitalului Militar Central Carol Davila din București.
Riscurile pentru cei care nu-și tratează și manageriază hipertensiunea sunt uriașe. Partea proastă e că mulți dintre aceștia nici măcar nu știu că au această afecțiune, arată medicul.
„Pacientul care are hipertensiune arterială are de 4 ori risc mai mare de a face un AVC, și în plus e foarte greu de diagnosticat. Pacienții sunt asimptomatici, cei mai mulți, își găsesc tensiunea sau depistăm valoarea mai mare a tensiunii arteriale cu diferite ocazii, la controale perioadice, poate și noi, prin acest proiect pe care-l facem, vom găsi pacienți care cred că nu au valoarea crescută a tensiunii, dar de fapt ei sunt hipertensivi. Pentru că unul din trei oameni ai acestui lumi are hipertensiune. Din păcate doar unul din trei hipertensivi este diagnosticat și, din nou din păcate, tot unul din trei este și controlat. Asta înseamnă că în mai mult de 60% dintre hipertensiuni, conform unor studii realizate atât în România cât și la nivel mondial, pacienții nu sunt controlați. Ba mai mult, în România, studiul Sephar III a dovedit faptul că pentru un control riguros al tensiunii arteriale trebuie să avem practic mai mult de două medicamente", a continuat col.dr. Alice Munteanu.
Dar care sunt valorile tensiunii arteriale care trebuie să te alarmeze, când ești în pericol și trebuie să ajungi urgent la doctor?
„Hipertensiunea înseamnă practic creșterea tensiunii sistolice peste 140, respectiv a tensiunii diastolice la peste 90. Dragi oameni, prieteni, populația tânără în special, trebuie să conștientizăm acest pericol, trebuie să facem o profilaxie pentru a determina și depista această boală foarte devreme. De ce? Pentru că tinerii din ce în ce mai mult afectați și, pe termen lung, prognosticul lor este nefavorabil, în ceea ce privește complicațile acestei boli, ele pot fi: infarct miocardic, accident vascular, accidente oculare. De cele mai multe ori, pacienții îi depistăm venind de la Clinica de oftalmologie, prezintă cecitate, adică nu văd cu un ochi, stare brusc instalată. Deci, practic, pacientul face un accident trombotic pe o arteră principală a retinei, de fapt el având hipertensiune arterială. Sau au boală renală unii, depistăm că au insuficiență renală, dar cauza este hipertensiunea", detaliază medicul cardiolog militar.
Strigător la cer este faptul că, atunci când tensiunea începe să-ți crească, dacă ai ști asta, ai putea lua măsuri care să împiedice evoluția bolii. Și sunt măsuri banale, la îndemâna tuturor.
„Însăși controlul tensiunii! Vreau să-ți spun de noutatea din Ghidul din 2018 de monitorizare a acestor pacienți, dacă avem o tensiune sub 120 cu 80 nu trebuie să ne mai luăm tensiunea pentru un an de zile. Însă, dacă avem peste 140 o dată ne gândim că ar trebui să facem ceva măcar din punct de vedere igieno-dietetic. Adică să ne schimbăm stilul de viață în ceea ce privește alimentația, în ceea ce privește fumatul - interzis fumatul - interzis consumul de sare, pentru că în România și nu numai, consumul de sare este principalul mecanism de creștere al valorilor tensionale. De a încuraja populația să facă sport, să meargă pe jos. Și nu numai acestea. Controlul periodic e important. După 40 de ani, măcar o dată pe an trebuie să facem un control al tensiunii arteriale, respectiv o electrocardiogramă. Pentru că repercusiunile acestei boli sunt, practic, ascunse. De aceea spunem noi că avem o afectare de organ subclinică, adică ea nu se manifestă, dar de fapt și de drept această boală practic afectează cordul, afectează ochiul, afectează creierul și pacienții noștri vin cu complicații", a punctat colonel medic Alice Munteanu, Spitalul Militar Central, Secția Cardiologie II, coordonatorul campaniei „Iubește-ți inima".
Persoanele interesate vor beneficia mâine dimineață la Spitalul Militar Central de testări gratuite ale tensiunii arteriale, de EKG-uri și de consultații, și vor pleca de la consulturile gratuite cu recomandări privind adoptarea unui stil de viață sănătos și a unei diete echilibrate. Campania are loc sub egida Societății Române de Hipertensiune Arterială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...