Știai că data și grosimea primei...
Pentru femeile europene care au declarat că au fost victime ale sexismului, fenomenul nu este neapărat o amintire îndepărtată: 21% dintre ele spun că au avut de a face cu un astfel de tratament în cursul ultimelor 12 luni (și chiar 42% în rândul celor cu vârste sub 30 de ani), potrivit acestui studiu realizat pentru Fundația Jean-Jaures și Fundația europeană de studii progresiste (FEPS).
Nu mai puțin de 11% dintre respondente (9% în Franța și 15% în Spania) susțin chiar că au avut un raport sexual "forțat sau nedorit" cu cineva din mediul lor profesional. O cifră care scoate în evidență "zona gri care poate exista în jurul consimțământului", atunci când acesta poate "fi obținut într-un context de subordonare, intimidare sau manipulare", susțin autorii în acest studiu realizat în Franța, Germania, Italia, Maria Britanie și Spania.
Violențele sexiste care ar putea părea cele mai puțin grave sunt cele mai frecvente: 46% dintre femei au fost vizate de "fluierături, gesturi sau comentarii grosiere sau priviri indecente", o rată care urcă până la 56% în Germania. Nu mai puțin de 26% dintre acestea susțin că s-au confruntat cu astfel de gesturi sau cuvinte "în mod repetat", notează AFP.
În plus, 9% dintre femei spun că au suferit cel puțin o dată "presiuni" din partea unui coleg pentru a obține de la ele un "act de natură sexuală" (de exemplu un raport sexual în schimbul unui loc de muncă sau al unei promovări) și 18% spun că li s-a impus "cel puțin o dată" contacte fizice precum o mână pe fese, o îmbrățișare forțată sau un sărut furat.
Autorii acestor gesturi sau cuvinte deplasate nu sunt neapărat superiori ci pot fi colegi de același nivel ierarhic, sau chiar persoane din exteriorul societății, precum furnizori. și există situații în care femeilor li se oferă cadouri "jenante".
Autorii notează că "o foarte scăzută minoritate de victime ale hărțuirii la locul de muncă reușesc să spargă zidul de tăcere". Numai 13% dintre femeile care au fost atinse și 16% dintre cele asupra cărora s-au făcut presiuni pentru raporturi sexuale spun că au discutat cu un interlocutor capabil să rezolve problema la nivel interne, precum un superior ierarhic sau un sindicalist, se arată în studiul preluat de Agerpres.
Studiul IFOP a fost realizat printr-un chestionar online, în aprilie 2019, pe cinci eșantioane de peste o mie de femei de peste 18 ani, în cinci țări ale Uniunii Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Știai că data și grosimea primei...
A început sezonul accidentelor pe...
Uite trucul simplu care îți usucă...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările alimentare pot fi un...
Aerul pe care îl inspirăm, deși...