Știai că data și grosimea primei...
Dr. Roduca Ghionea, medic stomatolog, Clina CityDent, București
Abcesul dentar, este o acumulare de puroi, o infecție, la nivelul dintelui sau al gingiei din jurul acestuia, iar cauzele care duc la apariția lui sunt diferite, în funcție de localizarea acestuia: pe linia gingiilor - gingival, la rădăcina dintelui - periapical, în țesuturile de susținere ale dinților - parodontal.
Abcesul parodontal are loc la nivelul gingiei, frecvent între doi dinţi, acolo unde s-a acumulat tartru, placă bacteriană sau resturi alimentare.
În cazul abcesului periapical, vorbim despre o afecțiune în interiorul dintelui, pe canal. Cunoscută drept infecția nervului, aceasta se dezvoltă în timp și apare în cazul în care fie o carie a ajuns la nerv, acesta a “murit” şi s-a infectat din cauza bacteriilor prezente la nivelul cariei, fie când un dinte a fost tratat pe canal iar tratamentul a fost infiltrat, din diferite motive, cu bacterii. În ambele cazuri, bacteriile se dezvoltă în interiorul dintelui, îşi croiesc drum spre vârful dintelui, adică la nivel osos, unde vor produce o colecţie purulentă care, pe măsură ce se dezvoltă, va da şi primele simptome clinice.
Printre principalii factori de risc ai apariției unui abces, se numără:
• igiena orală inadecvată;
• omiterea vizitelor la dentist;
• neglijarea detartrajelor;
• obturaţii mari;
• prezenţa tartrului subgingival;
• obturaţii fracturate, dinţi sparţi sau chiar resturi radiculare prezente;
• dinti fracturaţi;
• tratamente de canal necorespunzătoare.
• Abcesul gingival – cel mai frecvent tip de infecție întâlnită la copii
La copii, abcesul gingival este, din nefericire, foarte des întâlnit ca o consecință a mortificării nervului la dinții de lapte, provocându-le micuților, pe lângă durerile generate de apariția dinților noi, un grad suplimentar de disconfort.
În cele mai multe cazuri, abcesul pornește de la o carie dentară, extinzându-se din gingie, similar unui coș. Părintele poate observa abcesul numai în etapa de exteriorizare propriu-zisă, atunci când pe gingie apare foarte bine definită o acumulare de puroi, însă, trebuie să recunoască un abces gingival și să conștientizeze gravitatea acestuia.
Simptomele cele mai evidente, precum respirație urât mirositoare, dificultăți în respirație, gust rău, care nu dispare, dureri orale, umflarea sau roșeața feței și gingii strălucitoare și umflate, dureri spontane ale dinților, febră, durere la mestecat, dinți sensibili la cald sau la rece, ganglioni limfatici de la nivelul gâtului sau maxilarului umflați sunt indicatori clari și ușor de observat.
După formarea abcesului, durerea scade în intensitate, dar revine când dintele este supus masticației în timpul mesei.
Aceste afecțiuni trebuie tratate cu toată seriozitatea, pentru că abcesele din jurul dinților superiori pot transfera inflamația în urechi, gât și maxilar, iar dacă nu sunt tratate, pot pune viața în pericol.
• Tratamentul abcesului dentar
Tratamentul presupune mai multe ședințe:
1. Drenajul endontic
Este tratamentul de urgență prin care se elimină secreția purulentă. Se realizează prin îndepărtarea cariei și implicit a suprafeței care protejează camera pulpară, în care se găsește nervul dintelui.
În urma drenajului, micul pacient nu mai acuză durere atunci când apasă pe dinte.
Dintele este lăsat deschis cel mult o săptămână, ca să permită un drenaj complet. În această perioadă este necesară o atenție deosebită în ceea ce privește igiena, astfel încât dintele să fie în permanență deschis, neacoperit de resturi alimentare.
2. Tratamentul mecanic de canal și pansamentul antiseptic
După ce abcesul dispare, este necesară o ședință în care să fie realizat tratamentul canalelor dentare, ceea ce înseamnă curățarea canalelor infectate. Medicul pedodont cu ajutorul unor perii colorate curăță canalele, apoi face spălături/lavaje cu soluții dezinfectante. Această etapă se încheie cu aplicarea pansamentului antiseptic care are ca scop sterilizarea dintelui infectat.
3. Obturația de canal
Se poate realiza la scurt timp după aplicarea pansamentului antiseptic, atâta vreme câtă medicul consideră, la următoare ședință, că dintele este steril.
Obturația de canal presupune introducerea unei paste de canal, în toate canalele dintelui, astfel încât dintele să rămână pe arcada dentară, până la vârsta la care urmează să fie înlocuit de dintele permanent .
Numărul canalelor diferă de la dinte la dinte, astfel: dinții din față, incisivii și caninii, au un singur canal, în vreme ce molarii/măseluțele de lapte au între 3 și respectiv 4 canale.
4. Obturația coronară
Partea din dinte care apare în timp ce zâmbim/vorbim și care este folosită în timp ce mâncam este denumită medical, coroană dentară. După realizarea drenajului și respectiv a tratamentului de canal, o mare suprafață din dinte lipsește și trebuie refăcută din materiale dentare fizionomice, care imită culoarea dintelui.
• Modalități de prevenire a abceselor dentare
Principala cale de prevenire a acestor infecții este igiena dentară riguroasă, începând de acasă și de la cele mai mici vârste, prin spălarea dinților cel puțin de două ori pe zi, imediat după apariția primilor dinți, folosirea aței dentare, o dată pe zi, verificarea periodică, de către părinți a dinților micuților, pentru a depista din timp eventuale probleme.
De asemenea, sunt indicate limitarea dulciurilor, a biscuiților și a pâinii în alimentație, pentru că zahărul și amidonul din ele reprezintă mediul ideal de înmulțire pentru bacteriile care provoacă cariile dentare, evitarea sau chiar eliminarea din dieta copiilor și chiar a întregii familii, a alimentele procesate și băuturilor carbogazoase, care sunt factori de risc crescut pentru sănătatea dinților.
Unul dintre sfaturile constante pe care medicii clinicii CityDent le orferă pacinților mici și mari este acela de a stabili o relație strânsă și constantă cu medicii pedodonți și de a face vizite regulate la medicul stomatolog de familie.
De asemenea, îi sfătuim să nu neglijeze cariile copiilor și să nu întârzie tratarea lor, pentru că, în cazul micuților, acestea progresează mult mai repede decât în cazul adulților și sunt cauza principală a apariției abceselor dentare.
*Un articol semnat de dr. Rodica Ghionea, medic stomatolog, Clinica CityDent București, https://citydent.ro/, [email protected]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Știai că data și grosimea primei...
A început sezonul accidentelor pe...
Uite trucul simplu care îți usucă...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările alimentare pot fi un...
Aerul pe care îl inspirăm, deși...