Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Deficitul de vitamina D face ca organismul să nu mai funcționeze la parametri optimi. Cea mai mare parte din aportul necesar de vitamina D se obține prin simpla expunere la soare, asta în timp ce doar 10% provine din produsele de origine animală care conțin grăsime.
Peste 60% dintre copii și adulți au deficit de vitamina D, ceea ce înseamnă că aceștia au nevoie de supliment zilnic, inclusiv în timpul verii.
Dr. Cezar Amititeloaie a explicat pe pagina sa de Facebook care este rolul vitaminei D în organism.
”Vitamina D are rolul de a crește absorbția calciului la nivel intestinal. Dacă vitamina D este scăzută, nivelul de Calciu este scăzut, iar deficitul de Calciu modifică potențialul electric al membranei celulare și face ca sodiul să intre mai brusc și mai repede în ceule: iar neuronii devin foarte excitabili, uneori și fără provocare, cauzând tetania, spasmele musculare.
Pentru că sodiul intră mult în celule, el ar trebui scos afară de pompa ATP care trebuie să muncească cu atât mai mult cu cât concentrația de sodiu este mai mare.
O dublare a fluxului de sodiu determină un consum de până la 8 ori mai mare de energie ceea ce generează foarte multă căldură.
Astfel, dacă ai deficit de vitamina D, ai exces de sodiu în celule, retenție de apă, picioarele umflate, spasme musculare și simți că te sufoci de cald”, a explicat Dr. Cezar Amititeloaie.
”Doza noastră de vitamina D în 10-15 minute de expunere solară, cu jumătate din suprafața corpului. Adică dacă avem un tricou și pantaloni scurți, vara, și stăm cel puțin 10 minute, sunt absolut suficiente. Deci nu este o scuză ca să stăm excesiv la soare”, a subliniat dermatologul, Iulia Panțuru.
Ideea de expunere la soare nu înseamnă doar când mergem la plajă, ci și când mergem în parc, la cumpărături sau ne plimbăm pe stradă.
”Radiații UVA trec și prin geam, astfel încât, dacă biroul nostru este lângă geam, când stăm în casă și stăm cu orele acolo, sau dacă suntem la volan la un drum lung, este important să ne dăm cu cremă de fotoprotecție pentru că putem să ne ardem foarte bine și în mașină”, a explicat dermatologul, demontând astfel mitul că numai la mare ne trebuie protecție solară.
Solarul înainte de sezonul estival. ”Expunerea la solar nu o veți vedea niciodată recomandată de un medic dermatolog.
Radiațiile sunt în doze foarte mari, drept urmare, în câteva minute putem obține un bronz de câteva zile la mare. Este adevărat că pielea care nu este obișnuită cu soarele se arde mult mai ușor pentru că nu produce melanină.
Însă este important de știut că producția de melanină începe cam la 48 de ore de la prima expunere la soare. Asta înseamnă că în primele două zile de vacanță doar vom oxida melanina pe care o avem în corp și vom rămâne descoperiți în primele 48 de ore.
De aceea toată lumea se arde în primele 2 zile, după care intră producția noastră proprie”, a mai spus medicul.
Aplicarea frecventă a cremei de protecție pentru un stat mai îndelungat la soare este un mit pe care specialistul l-a demontat.
”Practic, cremele de fotoprotecție au rolul să ne confere un plus de siguranță și nu sunt o justificare de a sta de dimineață până seara la soare”, afirmă dermatologul.
Cercetătorii au investigat recent efectele genetice a vitaminei D, adică D2 și D3, și au descoperit că aceasta din urmă este responsabilă ci îmbunătățirea funcției imunitare, dar că efectele sale diferă în funcție de grupurile etnice.
De altfel, aceștia au afirmat că sunt necesare cercetări suplimentare pe un eșantion mai mare pentru a li se confirma rezultatele.
Vitamina D este crucială pentru menținerea sănătății oaselor, a funcției celulare și a funcției imunitare. Mai multe studii arată că nivelurile scăzute din această vitamină sunt legate de un risc crescut de fracturi, precum și de dezvoltarea unor tipuri de cancer, precum și boli cardiovasculare sau boli inflamatorii.
Dintre cele două tipuri de vitamina, vitamina D2 (ergocalciferol), apare în mod natural în plante și ciuperci, în timp ce D3 (colecalciferol), apare în produsele de origine animală.
Spre deosebire de vitamina D2, organismul poate produce vitamina D3 în piele atunci când se expune la radiațiile UVB de la lumina soarelui. Nu se știe încă dacă vitamina D2 și vitamina D3 au același efect asupra fiziologiei umane.
Deși unele studii sugerează că suplimentarea pe termen lung cu vitamina D2 și D3 are efecte similare asupra concentrațiilor de vitamina D în sânge, altele raportează că suplimentele de D3 duc la concentrații mai mari decât cele de D2.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Hidratarea este un obicei esențial...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Ingredientul cheie care îți menține sănătatea la vârsta a doua și...
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...