Curiozități despre inimă. Dr Vasi Rădulescu: la început, inima e lipită de creier și ambele stau în ”capul” embrionului

Cafea. Foto: Pixabay
Inima, primul organ funcțional din organism, ”este lipită de creier” în primele săptămâni de viață ale embrionului, scrie medicul Vasi Rădulescu pe rețelele sociale.

Medicul cardiolog Vasi Rădulescu împărtășește pe rețelele sociale câteva curiozități despre inima. Potrivit specialistului, acest organ este primul care își începe ”munca din prima lună de dezvoltare intrauterină” și ca să avem grijă de el ar trebui să mâncăm sănătos, să dormim bine, să nu fumăm și să consumăm alcool în exces.

Iată recomandările medicului, postate pe Facebook.

”Inima bate toată viața. La om, ea începe „munca” încă din prima lună de dezvoltare intrauterină. E primul organ funcțional. Funcția principală e de pompă: trimite sângele prin tot corpul. Fără această circulație nu putem trăi.

Inima mai are un rol: ea secretă niște hormoni care fac dilatație a vaselor de sânge sau stimulează diureza (producția de urină în rinichi).În inimă există un mic centru ce conține niște celule speciale care emit singure impulsuri nervoase. Aceste impulsuri circulă prin toată inima și o coordonează, dictându-i când să se contracte și-n ce ordine.

Inima are două camere superioare, numite atrii, respectiv două camere inferioare, numite ventriculi. O căsuță cu patru camere. Sângele circulă într-un sigur sens prin aceste camere, grație unor aparate valvulare. Valvele lasă sângele să treacă și-l împiedică să refuleze.

De inimă trebuie să avem grijă, că cele mai multe decese apar prin afectarea ei. Să mâncăm sănătos, să ne mișcăm, să dormim bine, să nu fumăm, să nu consumăm mult alcool. Sunt lucruri relativ simple, dar care contează enorm.

Curiozitate 1: inima nu e implicată direct în iubire. Toate substanțele secretate, care au legătură cu iubirea, vin din creier. Curiozitate 2: la început, inima este lipită de creier și ambele stau în „capul” embrionului”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel