Cum deosebești rujeola de alte boli ale copilăriei. Dr. Carmen Dorobăț: Febra cu pete pe piele înseamnă că părinții trebuie să își ducă copiii la camera de gardă!

rujeola foto:freepik
EXCLUSIV
Numărul cazurilor de rujeolă din țară a crescut considerabil față de ultimii ani. De ce se întâmplă acest lucru și cum putem deosebi rujeola de alte boli infecțioase ale copilăriei?

Simptomele specifice ale rujeolei și modalitatea în care acestea se diferențiază de alte infecții este un aspect pe care mulți dintre noi ar trebui să îl avem în vedere. Dr. Carmen Dorobăț, medic de boli infecțioase, ne explică de ce numărul cazurilor de rujeolă au luat amploare în ultima perioadă, care sunt aspectele distincte ale rujeolei și de ce există așa-numitele ”boli ale copilăriei”.

Dr. Carmen Dorobăț: ”Rujeola, pojarul sau cori - este același lucru”.

Vezi și: Alimente bogate în probiotice și prebiotice. Cum știi de ce ai nevoie. Alina Epure: Microbiomul ne oferă informațiile necesare

Care sunt simptomele specifice ale rujeolei și cum se deosebesc de alte infecții?

Creșterea numărului de cazuri de rujeolă poate fi atribuită, în mare parte, scăderii procentului de copii vaccinați împotriva rujeolei, ceea ce duce la o imunitate insuficientă la nivelul populației. Drept care, febra, asociată cu apariția petelor pe piele, este un semnal de alarmă pentru părinți și necesită prezentarea imediată a copilului la camera de gardă la pediatrie și la boli infecțioase.

”Rujeola este o boală infecțioasă, care face parte din categoria bolilor eruptive, adică care se caracterizează prin apariția de pete pe piele, alături de rubeolă, varicelă și scarlatină.

Ce este specific pentru rujeolă, pe lângă febră, este faptul că această erupție este mult mai intensă decât în rubeolă și scarlatină. Este însoțită de conjunctivită, deci tumefacția și înroșirea mucoasei globului ocular. 

De asemenea, este însoțită de o afectare a gingiilor. Febra cu pete pe piele înseamnă că părinții trebuie să își ducă copiii categoric la camera de gardă la pediatrie și la boli infecțioase.

Este o perioadă în care, într-adevăr, numărul de cazuri de rujeolă a crescut, prin faptul că procentul de copii vaccinați anti-rujeolă a ajuns la o limită inferioară, astfel încât să nu poată să asigure imunitate la nivelul populației”, ne-a spus dr. Carmen Dorobăț, medic boli infecțioase, în exclusivitate pentru DC Medical.

De ce sunt copiii sunt mai predispuși la rujeolă și la alte ”boli ale copilăriei” decât adulții

Dr. Carmen Dorobăț explică că aceste boli sunt deosebit de contagioase și se transmit cu ușurință în mediul preșcolar și școlar, unde interacțiunea este intensă. Adulții au, de obicei, imunitate, datorită faptului că au suferit deja aceste boli în copilărie sau au fost vaccinați împotriva lor. Cu toate acestea, există posibilitatea ca unii adulți să nu fi avut aceste boli și să fie susceptibili la ele, în acest caz fiind recomandată vaccinarea.

Este posibil să existe adulți care nu au avut niciuna dintre ”bolile copilăriei”, însă, conform medicului, ”probabil că s-au vaccinat anti-rujeolă”.

”Aceste boli se numesc ”boli ale copilăriei” și apar, de regulă, la copii, pentru că sunt boli deosebit de contagioase și care, în perioada socializării din zona preșcolară și primii ani de școală, se transmit foarte ușor de la un copil la altul, pentru că, de regulă, adulții au făcut bolile acestea în perioada copilăriei și nu se mai îmbolnăvesc”, ne-a mai explicat medicul.

Cum se tratează rujeola?

Tratamentul rujeolei se concentrează pe gestionarea simptomelor, deoarece este o boală virală și nu există un tratament specific antiviral. Antibioticele sunt utilizate numai atunci când apar complicații bacteriene. Dr. Carmen Dorobăț subliniază că vaccinarea este esențială pentru prevenirea bolii și că persoanele vaccinate au șanse mici de a dezvolta rujeolă, iar dacă se întâmplă, boala va fi, de regulă, ușoară.

Mai mult decât atât, trebuie precizat faptul că ”vaccinul nu este un tratament, vaccinul înseamnă prevenție, înseamnă că ne apărăm vizavi de o anumită boală”, conform dr. Carmen Dorobăț.

”În ceea ce privește tratamentul, este o boală virală, care nu are un produs anti-viral specific, se tratează simptomatic, iar atunci când este vorba de complicații bacteriene, atunci apelăm și la antibiotic”, ne-a mai spus medicul.

Vezi și: Primele semne ale cardiomiopatiei care pot duce la deces imediat. Prof. dr. Dan Dobreanu: Cu cât afectarea cardiacă este mai severă, cu atât riscul grav crește

Există probabilități ca persoanele vaccinate să facă rujeolă?

În general, persoanele vaccinate împotriva rujeolei au o probabilitate redusă de a dezvolta boala. Cu toate acestea, este important de menționat că au existat cazuri rare în care persoanele vaccinate au contractat rujeola, dar într-o formă extrem de ușoară. Aceste cazuri pot fi dificil de diagnosticat, deoarece simptomele pot fi mai puțin severe.

”De regulă, nu fac boala, dar țin să subliniez faptul că au fost persoane vaccinate, care au făcut această boală, dar într-o formă foarte ușoară, astfel încât era destul de greu să punem și diagnosticul”, a încheiat dr. Carmen Dorobăț.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel