Cercetătorii au realizat o...
Carmen Șerban a trecut prin clipe cumplite când, în urmă cu aproximativ 10 ani, a fost diagnosticată cu o formă de cancer destul de gravă. Artista nu a avut niciun simptom, descoperind acest lucru la un simplu control de rutină, pe care obișnuiește să îl facă regulat. Vestea pe care i-a dat-o doctorul a șocat-o însă pe aceasta.
"În 2012 am avut cancer la sân. M-am dus la un control de rutină și, în urma unui control mai amănunțit, am aflat că am o tumoare la sân. L-am întrebat pe medic ce am de făcut, mă așteptam să-mi spună că trebuie să fac chimioterapie, mulți bani și el a zis: "Du-te Carmen la biserică". La momentul ăla am zis că doctorul meu a luat-o pe arătură, cum să-mi spună așa ceva. Mi-a dat rezultatul și mi-a arătat că am o tumoare de 4 milimetri, 5 puncte negre și m-a rugat să merg să mă investighez și la o clinică specializată doar în așa ceva, ceea ce am și făcut. După trei zile m-am dus, nu-i cunoștea pe acei oameni, m-a trimis doar să fac chestia asta la o clinică bună. Când am venit după amiaza după rezultat, au ieșit trei medici străini să-mi dea rezultatul și au zis că voiau să mă vadă.", a spus Carmen Șerban în emisiunea Exclusiv VIP, de pe Prima TV, potrivit Spectacola.ro
Rezultatele primite în urma celei de-a doua investigații au fost însă aceleași.
"Au zis că rezultatul de la medicul inițial este corect și i-am întrebat și pe ei ce să fac. Mi-a pus unul mâna pe umăr și mi-a zis să merg la biserică. M-am uitat și la ceilalți doi și au dat din cap, ziceai că sunt pe o scenă de teatru. Nu am plecat imediat pe calea bisericii, nu prea credeam la momentul ăla. Nu înțelegeam, mi se părea bizar un astfel de sfat de la niște medici, dar cred că Dumnezeu i-a trimis pe cei mai buni. Într-un an jumătate mi-am adus tumoarea la zero, fără niciun fel de tratament medical", a mărturisit artista.
Carmen Șerban spune că inițial nu a ascultat sfaturile medicilor, timp în care tumoarea avea să crească foarte mult. Totuși, după ce a ales să meargă pe calea bisericii, aceasta spune că s-a vindecat complet, fără niciun alt tratament.
"După șase luni crescuse la 18 milimetri, mergea galopant. Atunci mi s-a spus că ori iau în serios ce mi se spune, ori nu mai merg la ei, că nu vor să-mi ia banii și să mă vadă pe lumea cealaltă. Atunci m-am speriat, mi-am dat seama că au trecut șase luni, în care m-am dus doar de două ori la biserică. Pașii cei mai importanți de vindecare sunt curățirile frecvente, care se fac prin spovedanie, împărtășanie, aproape un an de zile, fără întrerupere", a continuat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Cercetătorii au realizat o...
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Depresia postpartum este o condiție...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Proteinele sunt macronutrienți vitali...
Alimentația echilibrată, bogată în...