Țara cu cea mai mare rată de infecție HIV din lume

HIV
Una din cele mai mari rate de infecţie cu HIV din lume este în Rusia. Se crede că aproximativ 1% din populaţia ţării ar fi infectată. 

HIV, infecție. Rusia are una din cele mai mari rate de infecţie cu HIV din lume şi se crede că aproximativ 1% din populaţia ţării este infectată. Preşedintele rus Vladimir Putin consideră epidemia "o ameninţare pentru securitatea naţională", relatează Agerpres, care citează dpa. "Situaţia se înrăutăţeşte", a declarat Vadim Pokrovski, şeful unui centru federal de cercetare şi prevenţie din Moscova, specializat în HIV şi SIDA.

Preşedintele Vladimir Putin a descris HIV ca fiind o "ameninţare pentru securitatea naţională" într-un decret din acest an, în condiţiile în care Rusia se confruntă cu o scădere generală a populaţiei. În spatele acestei probleme se află lipsa informaţiei şi opţiunile limitate de tratament. Educaţia sexuală a minorilor este un subiect tabu, complicat de legislaţia care interzice "propaganda homosexuală". Ministerul rus al Sănătăţii susţine că există circa 900.000 de persoane infectate cu HIV în ţară. Pokrovski crede că numărul real este de aproximativ 1,5 milioane. În comparaţie, în Germania există circa 88.000 de persoane infectate cu HIV, aproximativ 0,1% din populaţie, potrivit Institutului Robert Koch pentru controlul bolilor.

HIV, infecție. Lipsesc medicamentele

Mai mult de jumătate din noile infecţii din Rusia s-au transmis în urma contactului sexual dintre bărbaţi şi femei, a declarat Pokrovski pentru dpa, înaintea Zilei Mondiale de Combatere a SIDA, marcată în fiecare an pe 1 decembrie. Anul trecut s-au înregistrat 36.000 de decese în rândul persoanelor infectate cu HIV în Rusia - un număr record de la înregistrarea primilor pacienţi în 1987, în epoca sovietică. Pokrovski consideră că sumele alocate pentru tratamentul persoanelor infectate cu HIV în Rusia sunt mult prea mici, cu 29 de miliarde de ruble (450 de milioane de dolari) aşteptate pentru anul viitor. De trei ori mai puţin decât este necesar, întrucât în Rusia lipsesc medicamentele de ultima generaţie, echipamentele de diagnostic şi personalul, a mai spus el.

Peste un milion de persoane din Rusia sunt HIV pozitive şi "din păcate, numărul continuă să crească", a declarat Serghei Abdurakhmanov, directorul Centrului SIDA din Moscova. "Aceasta nu mai este doar o problemă care îi afectează pe homosexuali, pe utilizatorii de droguri intravenoase şi pe cei din industria sexului", a spus el. "HIV este o ameninţare pentru toată societatea rusă", a afirmat Abdurakhmanov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Băutura miraculoasă pe care o subestimăm zilnic. De ce este importantă pe măsură ce îmbătrânim
Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel