Vremea extremă îți poate ataca inima....
O echipa medicală chineză a transplantat cu succes un rinichi de porc modificat genetic la un pacient uremic, marcând o etapă clinică majoră în transplantul de organe între specii, relatează luni Xinhua, potrivit Agerpres.
Echipa medicală de la Spitalul Xijing al Universităţii Medicale a Forţelor Aeriene a transplantat pe 6 martie un rinichi de porc modificat genetic la o femeie de 69 de ani cu boală renală în stadiu terminal. După ce fluxul sanguin a fost restabilit, rinichiul transplantat a devenit roz şi în curând a început să producă urină.
În a şasea zi după operaţie, pacienta a fost stabilă, cu o funcţie renală bună, iar debitul de urină în 24 de ore a atins vârful de 5.468 mililitri. De asemenea, nivelul de creatinină serică, un indicator biochimic cheie pentru evaluarea funcţiei renale, a scăzut la normal până în ziua 3, indicând succesul chirurgical iniţial, potrivit echipei.
Diagnosticată cu insuficienţă renală cronică în urmă cu opt ani, pacienta nu a putut găsi un donator de rinichi compatibil şi urma dializă de trei ori pe săptămână. Pe măsura ce starea ei a progresat, au apărut complicaţii legate de dializă.
China are aproximativ 130 de milioane de pacienţi cu boală renală cronică, milioane dintre cei aflaţi în faza terminală a bolii renale crescând continuu în fiecare an.
Potrivit echipei, pacienta se va confrunta în următoarele zile cu provocări precum respingerea de către sistemul imunitar, tulburări de coagulare şi infecţii cauzate de agenţi patogeni.
Cel puţin patru transplanturi de la rinichi de porc la om au fost raportate până în prezent, toate în Statele Unite. Pacientul care a suferit transplantul în noiembrie anul trecut este cel mai longeviv primitor al unui organ de porc de până acum, în timp ce al patrulea pacient, transplantat în ianuarie anul acesta, a supravieţuit aproximativ o lună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Vremea extremă îți poate ataca inima....
Mii de tone de plastic ajung în natură în fiecare an... chiar din...
Alimentul delicios care menține...
Regula 80/20 este soluția propusă de...
Acest tip de cancer este considerat a...
Aceste două alimente cresc...
Orezul reîncălzit, risc ignorat de...