Totul despre POZIȚIA corectă la BIROU. Când crește riscul de hernie de disc

totul despre pozitia corecta FOTO: Unsplash @christin hume
Cum ar trebui să stăm la birou, ce greșeli facem frecvent și la ce riscuri ne expunem? 

Pozițiile greșite ale corpului pot avea consecințe grave asupra coloanei vertebrale, iar persoanele care lucrează la birou sunt cele mai predispuse la aceste efecte.

Poziția corectă

„Poziția corectă atunci când stăm la birou se referă la fixarea monitorului la nivelul ochilor. În forma acesta vom reuși să păstrăm o poziție corectă pentru coloana vertebrală cervicală”, a declarat Dr. Vladimir Pușcașu pentru emisiunea „Vorbește lumea” de la Pro TV.

Poziția genunchilor și a picioarelor este și ea foarte importantă: „ar trebui să ne ajustăm înălțimea scaunului pentru a avea spatele într-o poziție lineară cu pumnul. Genunchii ar trebui să fie aproximativ la nivelul șoldurilor. Picioarele nu trebuie să fie încrucișate”, anunță acesta.

Perna lombară

Perna lombară rezolvă multe probleme de poziție, dezvăluie doctorul: „în cazul în care scaunul nu are un susținător lombar, este recomandat să folosim o pernuță pentru menținerea curburii lombare. Ar fi ideal ca tastatura să fie cât mai plată posibil pentru a menține articulațiile pumnului drepte”.

Tastatura

Medicul este de părere că „ideal ar fi ca tastatura să fie la aproximativ 30 de centimetri de cot. În forma aceasta nu punem prea multă presiune când ne uităm la tastatură, mai ales presiune la nivelul coloanei vertebrale cervicale. Apropiind tastatura, creăm dureri superioare la nivel de coloană vertebrală cervicală”

Consecințe

„În ceea ce privește coloana vertebrală cervicală, o postură incorectă ar putea duce la o hernie de disc cervicală. În ceea ce privește coloana vertebrală lombară, poate să ducă la contracturi musculare paravertebrale, cu dureri secundare”, anunță acesta.

Mișcarea frecventă

„Este extrem de recomandat ca la maxim o oră să te ridici în picioare, să poți să lucrezi alternând. Dacă ai o masă care îți permite să stai în picioare, poți sta 10-20 de minute în picioare sau poți să apelezi la masa de călcat” , a declarat fizioterapeutul Alexandru Ilie în cadrul aceleiași emisiuni.

Acesta mai spune că „atunci când stăm într-o manieră relaxată, ușor pe spatele spătarului, de fapt presiunea este cea mai mică” și ne recomandă ca „toate articulațiile mari, măcar odată la 4 ore, ar fi bine să le stimulezi.”

Vezi și: Sindromul de canal CARPIAN, cum apare și ce REMEDII există

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel