Sylvia Hoișie, ”mama Polidinului”, a MURIT. Medicamentul inventat de ea a salvat mii de vieți

Sylvia Hoișie Captura FOTO: YouTube TVR
Sylvia Hoișie, inventatoarea Polidinului, a decedat.

Sylvia Hoișie, inventatoarea Polidinului, medicament care a salvat mii de vieți, a murit, marți, la vârsta de 94 de ani. Comunitatea evreilor din Iași a anunțat decesul doctorului Sylvia Hoișie.

„Cu profundă durere, Comunitatea Evreilor din Iaşi anunţă trecerea în eternitate a doamnei doctor Sylvia Hoisie. Om de o mare sensibilitate, profesionistă desăvârşită, find una dintre personalităţile care au inventat celebrul Polidin, leac ce a salvat multe vieţi. Supravieţuitoare a iadului din Transnistria, a reuşit să lupte cu foametea şi mizeria, împărtăşind lumii întregi acele orori”, a transmis Comunitatea Evreilor Iași.

Sylvia Hoișie va fi înmormântată în Cimitirul Evreiesc din Iași.

Slujba de înmormântare a celei supranumite „mama Polidinului” va avea loc vineri, 27 mai, la ora 11, la Cimitirul Evreiesc din Iaşi.

Cine a fost Sylvia Hoișie

Sylvia Hoișie s-a născut în Câmpulung Moldovenesc într-o familie modestă. În localitatea natală, viitorul medic a terminat doar primele două clase pentru că legile antievreiești ale legionarilor începeau să intre în vigoare. În şcoala la care a studiat, ea şi colegii evrei erau trimiși în spatele clasei. După doar doi ani a fost dată afară din școală.

”Legile rasiale spuneau că nu avem voie să ieşim din casă decât la anumite ore, nu aveam voie să deţinem radio, bicicletă şi nu puteam să mergem la cinema. Şi atunci când ieşeam din casă, trebuia să avem cusută pe haine, în dreptul pieptului, Steaua lui David”, mărturisea acum ceva timp Sylvia Hoisie într-un interviu pentru Adevărul.

A fost deportată din țară iar la câțiva ani s-a întors în România. În 1944 s-a stabilit la Botoșani de unde erau bunicii săi. Ulterior a dat la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Iași. A reuşit să intre din prima încercare, chiar dacă erau patru candidaţi pe loc. În 1952 a susţinut examenul de stat şi a fost repartizată de către Ministerul Sănătăţii la Institutul Cantacuzino.

Ce este Polidinul

Polidinul a apărut ca un concept românesc de înlocuire a Omnadinului care era utilizat în perioada interbelică. Echipa care a lucrat la celebrul vaccin Polidin era formată din medici tineri, iar cercetarea a durat șase ani.

”În 1966 a început producţia de Polidin. După şase ani de muncă s-a reuşit obţinerea acestui preparat pe care l-am numit Polidin. Nu mai ştiu de unde ne-am inspirat în alegerea acestui nume.

Am folosit pentru acest preparat numai ingrediente româneşti. Microbii erau indigeni, tulpinile fiind izolate de la oameni bolnavi. Nu luam microbi din Franţa ca să-i aducem în România. Pe lângă microbii indigeni, în compoziţia produsului intrau bilă de bou, fenol, apă distilată şi clorură de sodiu, dar putem spune că şi fiola constituia tot un ingredient.

Această cercetare a fost de durată, uneori istovitoare. Am obţinut preparatul prin 1962-1963 şi apoi am început munca de cercetare pe animale de laborator: şoarece alb, cobai, iepuri. După ce am terminat testele pe animale, l-am testat pe noi. Ne-am injectat şase zile la rând câte 2 ml de Polidin şi toate reacţiile au fost bune. Şi aşa am primit dreptul de a-l produce,” a povestit medicul Sylvia Hoişie (94 de ani) a făcut parte din echipa care a inventat Polidinul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel