Ministerul Sănătății, reacție la controalele ANPC din spitale: NU se pot desfășura în afara cadrului legal

Alexandru Rafila - Foto: Agerpres
Ce spune Ministerul Sănătății despre controalele efectuate de ANPC în spitale.

În ultimele zile, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), sub conducerea președintelui Cristian Popescu-Piedone, a intensificat controalele la diverși operatori economici din România, vizitând atât centre comerciale, cât și instituții publice.

Aceste acțiuni au generat reacții diverse din partea comunității și a reprezentanților instituțiilor vizate.

Un exemplu notabil este controlul efectuat la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), unde managerul a criticat modul de desfășurare a inspecției, subliniind că spitalele nu sunt operatori economici și că astfel de acțiuni ar trebui să respecte protocoaleel epidemiologice în vigoare.

”Astăzi o dubă cu geamuri fumurii intră furtunos utilizând poarta din dos a Spitalului Universitar, să ducă un "colet" la bucătăria spitalului. Ce era "coletul"?

Era ANPC… şi dl Cristian Popescu Piedone. După o vizită furtunoasă, ca în "Acceleratul" lui George Topârceanu, dl Piedone m-a sunat şi m-a felicitat pentru modul în care preparăm hrana, pentru aspectul ei, pentru echipamente, infrastructură şi curăţenie.

Şi chiar m-a preocupat această bucătărie, împreună cu colegii mei şi Codin Maticiuc făcând tot posibilul să fie condiţii civilizate. Bucătăria asta funcţionează din 2010, când am renunţat la serviciile de catering. Ce a mai constatat? Diferenţe de gramaj la porţiile finite… e posibil, dar corectabil. Mai multă atenţie a bucătarilor, ritmul e infernal, dar şi poate mai multă tehnologie.

Ar mai fi ceva de spus: nu aşa vom face lucrurile să evolueze, nu trebuie să ne întoarcem la metehne vechi ca să construim un viitor. Un viitor frumos şi corect, despre asta e vorba. Sunt convins că nimic /nimeni nu e perfect…", a scris Cătălin Cîrstoiu, director SUUB, sâmbătă, într-o postare pe Facebook, care a făcut câteva precizări:

"1. Este alertă epidemiologică instituită prin ordinul Ministrului Sănătăţii – deci şi ANPC respectă acest lucru, nu intrăm aşa, cum vrem noi, în bocancii de stradă.

2. Orice control are o bază legală, cât timp nu o are, chiar şi felicitat fiind ca spital, nu prea avem ce discuta despre constatări.

3. ANPC controlează operatori economici, ori spitalul e unitate sanitară, nu e operator economic. Mai mult cred că e o limită legală de competenţă, aşa cum spun legile şi MS.

4. Despre imagini şi filmuleţe… noi avem totul înregistrat, cu siguranţă TikTok va exploda, sursa nefiind SUUB".

Ministerul Sănătății, reacție la controalele ANPC

Pe această cale, Ministerul Sănătății a transmis un comunicat de presă prin care cere ANPC realizarea acțiunilor de control în normele cadrului legal.

"Ministerul Sănătății apreciază preocuparea ANPC privind furnizarea serviciilor în spitale, însă, acțiunile de control NU se pot desfășura în afara cadrului legal.

Ministerul Sănătății este autoritatea abilitată de legea 95/2006 prin Inspecția Sanitară de Stat, să efectueze controlul oficial în domeniul sănătății publice. Conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 97/2001, Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ANPC pot efectua controale în domeniul alimentului NUMAI dacă se emite un cadru legal comun, respectiv, la nivel de ordin între instituțiile menționate implicate în controlul alimentului. 

Ministerul Sănătății se arată deschis la colaborare, însă continuarea acestei acțiuni este posibilă numai după stabilirea cadrului legal care să permită ANPC să participe la controale comune exclusiv în domeniul alimentelor în unitățile sanitare. 

Menționăm că pentru Ministerul Sănătății și pentru unitățile sanitare, respectarea cadrului legal existent este esențială și ne dorim sa nu existe abuzuri în serviciu potențiale, ca urmare a acțiunilor ANPC.

Asigurarea hranei corespunzătoare pentru pacienți este o preocupare constantă a MS, care a dublat în 2023 suma alocată acestora, iar orice sprijin legal din partea ANPC este binevenit"potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Medicii din Elveţia prescriu vizite la muzeu

Crossuri externe

pixel