Lucian Bode: Avem pregătită o aeronavă Tarom pentru un eventual transfer în străinătate

Măștile au fost aduse cu un avion TAROM
Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a anunțat că are pregătită o aeronavă Tarom pentru un eventual transfer în străinătate al medicului Ioan Cătălin Denciu care are arsuri pe 40% din suprafața corpului. 

„O tragedie fără margini a avut loc la secția ATI la Spitalul Județean Neamț. Incendiul a curmat vieți, iar prea multe familii sunt îndoliate.

Le transmit condoleanțe tuturor celor care au pierdut pe cineva drag. Totodată, gândurile și rugăciunile noastre sunt pentru cei care luptă pentru viața lor. Din păcate, doctorul de gardă este în stare critică, cu arsuri, după ce a luptat pentru salvarea pacienților în stare critică.

Am discutat cu domnul Prim-Ministru și am pregătit deja o aeronavă Tarom pentru un eventual transfer în afara țării dacă situația o va cere. La această oră aeronava și echipajul aferent sunt pregătite.

Închei prin a spune că e de datoria noastră, a tuturor, să facem tot ce ne stă în putință pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete”, a scris Lucian Bode, pe pagina sa de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel