Lenacapavir, injecţia bianuală care reduce riscul de infectare cu HIV

Lenacapavir - Foto: Freepik
Un studiu arată că o injecţie bianuală poate reduce riscul de infectare cu HIV.

Injecţiile bianuale cu medicamentul Lenacapavir oferă o protecţie eficientă împotriva infectării cu HIV, potrivit unui studiu clinic de fază 3 ale cărui rezultate au fost publicate miercuri în revista ştiinţifică New England Journal of Medicine, informează DPA, citează Agerpres.

Injecţia, care necesită o doză booster la fiecare şase luni, reprezintă o alternativă mai convenabilă în raport cu tratamentele cu administrare orală zilnică de tip "profilaxie de preexpunere" la HIV (PrEP), precum Truvada.

Astrid Berner-Rodoreda de la Spitalul Universitar Heidelberg din Germania consideră că Lenacapavir reprezintă o descoperire importantă, menţionând că vaccinarea de două ori pe an este mult mai convenabilă decât administrarea unei pastile zilnice.

Ea mai spune că injecţiile sunt mai puţin stigmatizante şi mai uşor de ascuns, în special în ţările puternic afectat de HIV.

Studiul intitulat "Purpose 2", la fel ca predecesorul său "Purpose 1", a fost încheiat înainte de termen datorită rezultatelor sale promiţătoare, permiţând accesul tuturor voluntarilor participanţi la acest medicament.

Producătorul său, Gilead, intenţionează să solicite autorizarea medicamentului Lenacapavir ca tratament preventiv împotriva HIV în numeroase ţări, cu accent pe accesibilizarea acestuia în regiunile cu venituri mici.

Medicamentul inhibă HIV în multiple stagii ale ciclului său de viaţă şi este deja autorizat în Uniunea Europeană pentru tratarea infecţiilor existente.

În timp ce tratamentul cu Lenacapavir costă aproximativ 42.000 de dolari pe an în Statele Unite, accesibilitatea sa în ţările mai sărace rămâne încă o provocare, a declarat Astrid Berner-Rodoreda.

Cercetătoarea germană a subliniat importanţa asigurării accesului la acest medicament în regiuni precum Africa Subsahariană, unde nevoile de tratament sunt cele mai urgente.

Cu toate acestea, îngrijorările legate de rezistenţa la acest medicament sunt în creştere, întrucât substanţa activă poate rămâne în organism timp de până la un an după oprirea vaccinării, putând promova rezistenţa dacă nu este utilizată în mod corespunzător, a declarat Max von Kleist de la Universitatea Liberă din Berlin.

La studiul "Purpose 2" au participat aproape 3.300 de persoane seronegative care au întreţinut raporturi sexuale frecvente. Potrivit revistei New England Journal of Medicine, doi indivizi din grupul care a primit Lenacapavir (aproximativ 2.200 de participanţi) şi nouă indivizi din grupul care a primit, pentru comparaţie, Truvada (aproximativ 1.100 de participanţi) s-au infectat cu HIV.

Lenacapavir a redus riscul de infectare cu 96% în comparaţie cu incidenţa de fond, au precizat autorii studiului. Ambele tratamente au fost bine tolerate de participanţi.

La nivel mondial, infecţiile cu HIV sunt în creştere, potrivit unui raport ONU publicat marţi, aproape 40 de milioane de persoane trăind cu virusul, majoritatea în Africa Subsahariană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

8 semne că ai probleme cu ficatul. Dacă pățești asta, ficatul tău suferă

Crossuri externe

pixel