Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Cancerul de col uterin, boala care a ucis-o pe actrița Edith Gonzalez este una extrem de gravă, de aceea este foarte important ca afecțiunea să fie descoperită în faze incipiente.
Speicaliștii au stabilit patru faze ale bolii, iar tratamentul este stabilit în funcție de stadiul în care este descoperită afecțiunea. Din păcate, în stadiile avansate nu se mai poate face nimic pentru paciente.
Stadializarea are scopul de a evalua gradul în care s-a răspândit cancerul și dacă acesta a ajuns la structuri din apropiere, sau la mai multe organe îndepărtate, potrivit medicalnewstoday.com.
În etapa 0 sunt prezente celule precanceroase.
În etapa 1, celulele canceroase au crescut de pe suprafață în țesuturi mai profunde ale colului uterin și, eventual, în uter și în ganglionii limfatici din apropiere
În etapa 2, cancerul s-a deplasat dincolo de cervix și uter, dar nu până la pereții bazinului sau partea inferioară a vaginului. Poate afecta ganglionii limfatici din apropiere, însă nu neapărat.
În etapa 3, celulele canceroase sunt prezente în partea inferioară a vaginului sau pe pereții bazinului și pot bloca uretra, tubul care transportă urină din vezică. Poate afecta ganglionii limfatici din apropiere, dar nu întotdeauna.
Etapa 4 este cea mai gravă, atunci când cancerul afectează vezica urinară sau rectul și crește din pelvis. Poate afecta ganglionii limfatici. Mai târziu, în stadiul 4, cancerul se va răspândi în organele îndepărtate, incluzând ficatul, oasele, plămânii și ganglionii limfatici.
Efectuarea unor teste regulate pot detecta boala în faze în care poate fi tratată.
Cancerul de col uterin apare atunci când celulele anormale continuă să se dividă și nu mor. Acest lucru are ca rezultat o acumulare excesivă de celule, care în cele din urmă formează o tumoare. Oamenii de știință nu sunt complet siguri de ce aceste celulele devin canceroase.
Cu toate acestea, unii factori de risc ar putea crește riscul de apariție a cancerului de col uterin. Aceștia sunt virusul HPV, un virus cu transmitere sexuală. Specialiștii spun că sunt peste 100 de tipuri de virus, dintre care 13 pot să provoace cancer de col uterin.
De asemenea, mai mulți parteneri sexuali sau începerea activității sexuale prea devreme crește riscul, dar și fumatul sau sistemul imunitar slăbit, infecția cu HIV, SIDA sau utilizarea medicamentelor imunosupresoare, care se administrează persoanelor care au suferit un transplant.
Chiar și pastilele anticoncepționale pot crește puțin riscul de apariție a cancerului de col uterin, potrivit specialiștilor, dar și alte boli cu transmitere sexuală precum Chlamydia, gonoreea și sifilisul.
Specialiștii mai spuncă statutul socio-economic contribuie, de asemenea, la creșterea riscului, arătând că ratele de cancer de col uterin sunt mai mari în rândul persoanelor cu venituri mai mici.
Edith Gonzales a fost diagnosticată în 2016 cu această cancer de col uterin și părea că s-ar fi vindecat, după ce a suferit o intervenție chirurgicală și mai multe ședințe de chimiotrapie. Boala însă a revenit și acum era ținută în viață doar de aparate, care azi au fost deconectate.
În România, cancerul de col uterin a devenit al doilea cancer ce afectează femeile de toate vârstele, după cel mamar. Țara noastră se află pe locul secund în Uniunea Europeană în ceea ce privește incidența cancerului de col uterin (19,5 /100.000 de locuitori), după Bulgaria. România are cea mai ridicată rată a mortalității din întreaga regiune (8,9/100.000), conform celui mai recent raport al Observatorului Global de Cancer (GLOBOCAN),.
Cancerul de col uterin reprezintă a patra cauză de cancer la femei, la nivel mondial și principala cauză de mortalitate la femeile de vârstă activă. În anul 2018 s-au diagnosticat 569.847 cazuri noi de cancer de col uterin, reprezentând 3,2% din totalul cancerelor nou diagnosticate. 3.308 femei sunt diagnosticate anual cu această boală și peste 1.700 pierd, în fiecare an, lupta cu această boală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...