Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Dieta sănătoasă este o expresie prezentă în vocabularul multora dintre noi, însă aceasta nu înseamnă doar o alimentație echilibrată, ci mai mult un stil de viață. De altfel, atât nutriționiștii, cât și cardiologii încearcă să facă lumină în acest sens și să explice populației că dieta nu este echivalentul unui regim restrictiv, ci un stil de viață și care odată adoptat se va reflecta într-o sănătatea fizică, dar și mentală.
Mai mult, o astfel de dietă este benefică și pentru îmbunătățirea sistemului imunitar, în contextul sezonului gripal și al pandemiei care, deși s-a mai oprit din evoluție, este în continuare prezentă printre noi.
Cu alte cuvinte, alimentația noastră trebuie să cuprindă vitamine, minerale și nutrienți, să avem un aport de fibre pentru a combate constipația și a preveni afecțiunile gastro-intestinale, să consumăm moderat sarea pentru a preveni hipertensiunea și bolile cardiovasculare, să fim atenți la combinațiile pe care le facme, deoarece unele dintre alimente luate separat sunt sănătoase, dar împreună pot face mai mult rău decât bine.
Vezi și: Combinațiile perfecte pentru sănătate. Bilic: Alimentul, mai eficient decât suplimentul
”Farfuria ideală”, mare cât palmele fiecăruia, trebuie să conțină jumătate legume, un sfert proteine (carne/pește/ouă) și un sfert făinoase/amidon.
Potrivit nutriționistului Theresa Gentile, purtător de cuvânt al Academiei de Nutriție și dietetică, dacă reușiți să urmați acest mic și aparent banal sfat, mai mult, să diversificați cât mai mult legumele, pentru culoare, gust și textură, puteți avea rezultate vizibile, din cap până în picioare, notează The Healthy.
Părul strălucitor poate fi un semn al sănătății și vitalității, iar motivul este unul simplu. Un păr subțire sau albit prematur este semnul unui deficit de vitamine, potrivit unui studiu din 2019. Este normal să cadă între 50 și 100 de fire de păr, pe zi, dar nu trebuie să te panichezi dacă sunt mai multe. Un aport de vitamine A, B, C, D sau E și keratina îți pot veni în ajutor.
Unghii sănătoase. O privire aruncată asupra aspectului unghiilor poate spune care vă este starea generală de sănătate. Unghiile netede și puternice indică o nutriție bună, în timp ce unghiile cu pete sau deformări arată carențe de vitamina B, fier sau zinc.
Vezi și: Petele de pe unghii, cauze și remedii. Ce se ascunde în spatele acestora
Sunteți energici. Organismul transformă alimentele în energie. Așadar, deși cu toții ne simțim puțin epuizați în majoritatea zilelor, un studiu din 2020 a sugerat că, dacă în general aveți suficientă energie pentru a vă alimenta activitățile obișnuite, probabil că primiți vitaminele și mineralele de care aveți nevoie. Dacă suferiți de oboseală cronică și inexplicabilă, este recomandat să apelați la un medic de specialitate pentru a depista care sunt cauzele.
Fără vânătăi inexplicabile. Avem nevoie de vitamina C și vitamina K pentru a ajuta la vindecarea rănilor și la coagularea sângelui. În lipsa unei cantități suficiente, puteți observa apariția cu ușurință și în mod inexplicabil a vânătăilor. Așadar, dacă nu avem, astfel de vânătăi înseamnă că aportul din cele două vitamine este suficient.
Tăieturile minore, vindecare rapidă. Cu toții am avut parte de cel puțin o tăietură minoră, fie atunci când umblă printre hârtii sau când facem ordine în spațiile mai înguste, dar în același timp am observat că aceste tăieturi s-au vindecat foarte repede. Explicația este dată de aportul suficient de vitamina C și zinc care joacă in rol în închiderea și vindecarea acestora.
Eliminarea unui virus. O alimentație bună nu poate împiedica un virus să pătrundă în organism, dar mai multe vitamine și minerale ajută la susținerea funcției sistemului imunitar, astfel încât puteți lupta împotriva unei răceli.
Stare de bine. Dacă starea generală vă este bună, fără să fi făcut o schimbare majoră și inexplicabilă a energiei, cel mai probabil că aveți parte de o dietă sănătoasă.
”Diferite grupe de vârstă vor avea nevoi nutritive diferite. De exemplu, adolescenții ar trebui să se concentreze pe creșterea densității osoase cu alimente bogate în calciu. Adulții de 60 de ani și mai în vârstă ar trebui să se concentreze pe alimente bogate în proteine pentru a menține rezistența oaselor și pentru a furniza vitamina B12, deoarece deficitul de B12 crește odată cu vârsta”, mai spune Gentile.
Vezi și: Reguli alimentare la menopauză. La ce trebuie să fim atente după 50 de ani
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...