Transplant de testicule, al doilea din lume. Unde a avut loc intervenția

Operație de transplant
Un bărbat de 36 de ani care s-a născut fără testicule a primit unul donat de fratele său - geamăn monozigot - în urma unei operaţii complicate de transplant, prima de acest tip realizată în Serbia şi a doua în întreaga lume.

Transplant, testicule. Intervenţia de transplant de testicule s-a prelungit peste şase ore într-o clinică din Belgrad și a fost realizată la începutul lunii decembrie, potrivit presei locale, citată de Agerpres. Pacientul se recuperează cu succes şi, după o perioadă, va putea să aibă copii, informează ziarul sârb Novosti. Terapia imunosupresoare, folosită de obicei pentru a evita respingerea organului transplantat, nu este necesară în cazul acestei operaţii, având în vedere că este vorba despre gemeni monozigoţi. Geamănul sănătos i-a donat un testicul fratelui său, care s-a născut cu unul foarte mic şi care a fost nevoit întreaga viaţă să urmeze o terapie cu testosteron.

La puţine zile după operaţie, corpul pacientului a început să producă testosteron pe cale naturală. "Organul este vital şi începe să funcţioneze. S-a stabilit funcţionarea corectă a vaselor sangvine", a explicat chirurgul Miroslav Djordjevic, care a participat la operaţie. Posibilii candidaţi la un astfel de transplant sunt persoanele născute fără testicule sau cele care le-au pierdut în urma unor leziuni sau a unor forme de cancer, dar experţii nu se aşteaptă ca asemenea operaţii să devină o rutină.

"După o astfel de operaţie se ridică o întrebare etică: Al cui este copilul conceput după transplant? Pe de altă parte, în cazurile în care nu este vorba de gemeni monozigoţi este nevoie de o terapie imunosupresoare întreaga viaţă, ceea ce ar pune în pericol viaţa pacientului", a explicat medicul sârb.

La operaţie au participat specialişti din Serbia şi din Statele Unite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel