Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
În noul Blocul Operator Central de la SUUB (Spitalul Universitar de Urgență București), medicii realizează și operații de implantare intracerebrală de electrozi pentru delimitarea și ablația focarului epileptic. SUUB este singurul centru din România unde pacienții epileptici sunt selecționați în cadrul Programului Național de Epilepsie Farmacorezistentă pentru a fi tratați prin proceduri microchirurgicale sau prin neurostimulare.
Un rol foarte important în tot acest proces îl are existența Laboratorului de Epileptologie al SUUB.
„Această unitate de monitorizare a epilepsiei are capabilitatea de a înregistra pacienți pe lungă durată și de a face înregistrări video EEG de lungă durată. Acest nucleu de epilepsie are 4 aparate care pot monitoriza pacientul chiar și săptămâni în șir, zi și noapte, cu personal competent și cu posibilități tehnologice de a duce până la capăt aceste monitorizari de lungă durată", spune dr. Ioana Mîndruță, medic primar specializat în epileptologie generală și evaluare prechirurgicală la Unitatea de Monitorizare a Epilepsiei și Somnului, Laboratorul de Neurofiziologie Clinică din cadrul SUUB.
După un proces laborios de selecție anterioară, dacă se stabilește că pacientul este eligibil pentru implantare cerebrală de electrozi, se face un plan, în echipă multidisciplinară, formată din medici neurologi, medici neurochirurgi și fizicieni medicali, lucrând în permanență după,măsurători precise făcute în concordanță cu setul de coordonate, stereotactice furnizate de software-ul de planificare chirurgicală.. Se planifică modul în care vor fi plasați electrozii, în funcție de locul de generare a crizelor și de posibilele constrângeri vasculare sau legate de funcțiile cerebrale care nu trebuie afectate.
„Se face o planificare atentă folosind softuri speciale dedicate care generează un model al unei fixturi stereotactice. Aceasta este folosită pentru a ghida electrozii conform traiectoriei planificate și este personalizată, având la bază unui set de coodonate unic pentru fiecărui pacient. Grupul nostru a contribuit la dezvoltarea modelului digital al platformei, care acum este folosit în mai multe centre din SUA și din alte țări", a declarat Andrei Barborică, fizician medical.
La intervenția chirurgicală participă medici neurologi, medici neurochirurgi și un profesor de la Facultatea de Fizicăfizicieni medicali, lucrând în permanență după măsurători precise făcute în concordanță cu setul de coordonate stereotactice furnizate de software-ul de planificare chirurgicală.
„Platforma care se fixează pe capul pacientului conține ghidajele pentru traiectoriile electrozilor, iar în timpul intervenției neurochirurgul plasează fiecare electrod în ghidajele fixturii stereotactice și ajustează pozițiile prinderilor electrozilor în funcție de măsurătorile intraoperatorii", a adăugat dr. Ioana Mîndruță.
Urmează o procedură de analiză a țintelor a acurateții implantării electrozilor.
„Odată ce au fost implantați electrozii intracranieni cât și electrozii de scalp, pacientul face un examen CT, se văd traiectoriile electrozilor, apoi se coregistrează, cu un software special, imaginea de la tomograf cu RMN-ul pacientului obținut anterior de intervenție, pentru a vedea exact structurile, țintele în care au ajuns acești electrozi și traiectul de pe care înregistrează. Observăm cum sunt dispuși într-o rețea tridimensională care urmărește să țintească structurile care generează crizele pacientului și să ne aducă informații despre eventualele funcții cerebrale care nu pot fi afectate în urma ablației focarului epileptic", a mai spus dr. Ioana Mîndruță.
Se trece apoi la o altă etapă. Electrozii vor fi branșați la un amplificator electroencefalografic care permite înregistrarea semnalelor din interiorul creierului. „Înregistrăm semnalele intracraniene pe 128 de canale electroencefalografice, zi și noapte, timp de minimum 10 zile. În acest interval vom înregistra atât traseul de veghe, traseul de somn, cât și crizele pacientului și vom stimula creierul cu protocoale de stimulare acceptate internațional care constituie o rutină de examinare a creierului și care nu produc leziuni intracerebrale, dar care sunt capabile să ne dea informații privind funcțiile care se găsesc în zonele unde avem plasați electrozii. Tot acest efort se va solda cu două hărți. Este harta zonelor care produc crizele epileptice ale pacientului și harta funcțiilor cerebrale care se găsesc în zonele respective și apoi decidem, în echipa multidisciplinară, dacă ablația focarului epileptic nu va produce niciun fel de deficite suplimentare pacientului", a mai spus medicul Ioana Mîndruță.
În majoritatea situațiilor, focarul epileptic este în afara unor funcții cerebrale și atunci medicii pot să intervină.
„Pe electrozii intracranieni care înregistrează din structurile ce generează crizele epileptice putem induce leziuni prin electrocoagulare. Aceste mici leziuni produc o inactivare a unor zone critice din focarul epileptic sau deconecteaza focarul de restul structurilor cu care funcționa într-o coerență producând acele crize. În urma acestei etape, crizele sunt mult reduse sau chiar vindecate", a mai spus dr. Ioana Mîndruță.
Aproximativ 70% din pacienți au epilepsii controlate eficient de această terapie şi duc vieți normale.
Recent, o echipă multidisciplinară a efectuat, în Blocul Operator Central de la SUUB, o operație de implantare intracerebrală de electrozi pentru delimitarea și ablația focarului epileptic. Echipa a fost formată din dr. Ioana Mîndruță, medic primar neurolog, dr. Tudor Cornel, medic primar neurochirurg, dr. Aurelia Dabu, medic primar neurochirurg, dr. Ioana Grămescu, medic primar ATI, dr. Irina Oane, medic specialist neurolog și Andrei Barborică, fizician medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...