Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Strategia națională a cancerului are un rol important pentru medicii de familie, ca parte a prevenției în sănătate, potrivit ministrului Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, la Craiova, că în România există un prim draft al unei strategii naţionale de combatere a cancerului, care a fost lansat în urmă cu două luni şi în cadrul căruia ar putea fi realizat şi un registru al pacienţilor bolnavi de cancer, care deocamdată nu există.
"Avem o variantă aproape finalizată a Strategiei Naţionale de Control al Cancerului ca parte a Planului european de control al cancerului. Există programe care se dezvoltă regional, ar trebui să se dezvolte naţional. Cred că cel mai important este să reuşim să schimbăm mentalităţi.
Noi putem să avem programe desfăşurate la nivel naţional şi ele să nu fie accesate de populaţie şi atunci trebuie să lucrăm în zona de educaţie pentru sănătate, astfel încât oamenii să înţeleagă că aceste comportamente preventive le sunt utile nu numai pentru depistarea precoce a cancerului, ci şi pentru multe alte patologii cu care ne confruntăm”, a spus Alexandru Rafila la Craiova, potrivit Agerpres.
În anul 2020 au fost diagnosticate aproape 100.000 de noi cazuri de cancer, conform analizei situaţiei cancerului realizată în mai 2021 de Ministerul Sănătăţii.
Vezi și: De ce închidem ochii când strănutăm? Implică mai mult decât expulzarea aerului
Ministrul Sănătății a subliniat că programele de screening, dar şi vaccinarea pot preveni apariția diferitelor tipuri de cancer.
"Avem programe de screening pentru cancer de col uterin, cancerul mamar şi cancerul colorectal. Utilizarea vaccinării anti-HPV, mai ales la fete, dar nu putem exclude nici băieţii din această vaccinarea, vaccinarea împotriva hepatitei B duc la reducerea poverii acestor câtorva forme de cancer care sunt importante şi care creează nu numai mare mortalitate, ci şi foarte multă suferinţă", a explicat ministrul Sănătăţii.
Medicii de familie trebuie să fie implicați în acest demers, iar accesul la pachetul de servicii preventive trebuie încurajat astfel încât să aibă un impact asupra reducerii morbidităţii şi mortalităţii.
"Mai avem de lucru şi la nivelul asistenţei medicale primare. Colegii şi prietenii noştri de la cabinetele de medicină de familie trebuie să fie parte integrantă a acestui efort.
Cred că accesul la servicii medicale de asistenţă medicală primară şi mă refer aici la pachetul de servicii preventive trebuie încurajat şi financiar sau prin alte metode de natură administrativă, astfel încât acest efort pe care încercăm să îl facem la Ministerul Sănătăţii, dar neapărat în parteneriat cu organizaţii ale societăţii civile care îşi desfăşoară de foarte mulţi ani cu multă vizibilitate şi eficienţă astfel de programe, să aibă un impact asupra reducerii morbidităţii şi mortalităţii", a mai precizat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...