Săptămâna Europeană a Mobilităţii: Mergi cu noi!

Exercitii
Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Suceava, în parteneriat cu unităţile administrativ teritoriale cu asistenţă medicală comunitară, celebrează în perioada 16 - 22 septembrie 2019 Săptămâna Europeană a Mobilităţii şi organizează campania cu Sloganul: "Mergi cu noi!".

Tema campaniei din anul acesta a Săptămânii Europene a Mobilităţii este: Mersul pe jos şi cu bicicleta în condiţii de siguranţă rutieră, se arată într-un comunicat remis presei.

În cadrul campaniei, ziua de 22 septembrie este declarată Ziua fără maşini!

Campania SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂŢII din acest an încurajează oamenii să aleagă moduri active de deplasare: să combine mersul pe jos, cu mersul cu bicicleta şi cu transportul public.

Ediţia din acest an a campaniei este o oportunitate de a face parte dintr-o mişcare europeană adresată autorităţilor locale şi locuitorilor din mediul urban pentru a-şi corobora eficient acţiunile în vederea reducerii gradului de poluare urbană.

Obiectivele campaniei sunt:
- Conştientizarea populaţiei în vederea formării unor atitudini pozitive faţă de stilul de viaţă sănătos prin adoptarea mobilităţii alternative (mersul pe jos şi mersul cu bicicleta)
- Prezentarea de alternative de mobilitate durabilă locuitorilor din mediul urban

La nivel judeţean se vor organiza evenimente de informare şi conştientizare a populaţiei asupra problematicii poluării mediului din oraşe şi a posibilităţii creşterii calităţii vieţii lor prin adoptarea modului de deplasare multimodal prin:
- difuzarea de informaţii pentru populaţie prin postarea acestora pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene Suceava şi cu sprijinul mass-mediei locale
- distribuire de materiale informative privind beneficiile pentru sănătate ale mobilităţii alternative multimodale

Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică asigură finanţarea, coordonarea, analiza şi evaluarea rezultatelor Campaniei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Când este recomandat femeilor să meargă la ginecolog

Crossuri externe

pixel