Multitasking-ul poate părea eficient,...
Echipa medicală care a realizat intervențiile microchirurgicale reconstructive specifice pentru ameliorarea efectelor limfedemului la cele două paciente care avuseseră cancer la sân a fost formată din medicul primar Silviu Adrian Marinescu, medicul specialist Anca Bordianu, medicul rezident Irina Ilie (Leoveanu) de la Secția de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă a spitalului, sub supravegherea și consultarea medicului Edward I. Chang de la Departamentul de Chirurgie Plastică al MD Anderson Cancer Center, Houston, USA.
„Cancerul de sân reprezintă o problemă importantă de sănătate în țara noastră și, în afară de tratamentul chirurgical care presupune de cele mai multe ori extirparea sânului, dar și a ganglionilor limfatici de la nivelul axilei, intervin și unele probleme ulterioare. (...) După extirparea ganglionilor limfatici de la nivelul regiunii axilare, nemaiexistând acest drenaj limfatic, tot membrul superior se umflă, împiedicând funcționalitatea normală a mâinii respective și determinând și tulburări de altă natură, de natură estetică, grevând viața socială ulterioară a pacientelor. Până acum, acest limfedem era tratat, de regulă, prin metode conservatoare - anumite masaje, un drenaj limfatic efectuat pe membrul respectiv, montarea unor dispozitive elastice care mai ajutau la remiterea lui și, în cele din urmă, se practicau și anumite intervenții chirurgicale de excizie pur și simplu a țesuturilor edemațiate, dar cu sechele post operatorii destul de neplăcute pentru pacienți și fără a rezolva pe deplin afecțiunea", a explicat medicul Silviu Marinescu.
El a menționat că în străinătate, de ceva vreme, s-au dezvoltat tehnici microchirurgicale care permit refacerea drenajului limfatic și remiterea edemului.
„Aceasta este noutatea zilei de ieri. Și la noi în țară s-au făcut deja două intervenții chirurgicale și sperăm ca, de acum încolo, să fie cât mai multe intervenții de microchirurgie care presupun anastomoza unor mase mici, vase limfatice și vene, care să permită ca limfa să fie preluată de sistemul venos al pacientei și membrul respectiv să își revină la normal. Acestea este un tip de intervenție, iar celălalt tip de intervenție presupune transferul liber al unui ganglion limfatic din altă regiune în regiunea afectată care să poată prelua limfa în exces de la nivelul membrului respectiv", a adăugat Marinescu, citat de Agerpres.
Aceste tehnici se pot aplica nu numai membrului superior, dar și membrului inferior, întrucât limfedemul poate să apară și la acel nivel, în special, după excizia unor tumori din sfera genitală, dar și la alte patologii, a indicat medicul.
Potrivit medicului Anca Bordianu, rezultate în urma intervenției chirurgicale pot să apară după o perioadă „destul de lungă". Aceste intervenții se fac cu avizul medicului oncolog.
„Colegii de la Secția de Chirurgie Plastică au realizat în premieră națională o nouă tehnică ce vine în ajutorul multor pacienți grevați de o invaliditate atât funcțională, cât și, haide să recunoaștem, estetic", a spus directorul medical al instituției, Mircea Gorgan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Multitasking-ul poate părea eficient,...
A început sezonul accidentelor pe...
Știai că data și grosimea primei...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările alimentare pot fi un...
Uite trucul simplu care îți usucă...