Cercetătorii au realizat o...
Patru pacienți morți și nouă răniți, la un spital din Buzău, după ce un pacient a fost internat în unitatea medical. Nenorocirea a avut loc la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, în noaptea de sâmbătă spre duminică, notează agerpres.ro.
Șeful IPJ Buzău, comisarul - şef Laurenţiu Pantazi, a arătat că unul dintre pacienţi a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii.
Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. După producerea atacului, a încercat să fugă, dar a fost imobilizat de un poliţist, care se afla în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient. Criminalul se află acum în custodia poliţiei.
Directorul Spitalului de Psihiatrie Săpoca, Viorica Mihalaşcu, a declarat, la Antena 3, că atacul s-a produs în jurul orei 3,30, în urma unui episod psihotic acut suferit de bărbatul agresiv, acesta atacându-i mai întâi pe colegii de salon şi apoi pe pacientele aflate într-un salon alăturat.
Conform sursei citate, au fost înregistrate în total 13 victime, dintre care trei au decedat în spitalul din Săpoca, iar a patra a fost transportată la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Buzău, având un traumatism cranio-cerebral grav, unde a decedat mai târziu. De asemenea, alţi trei răniţi sunt cu traumatisme cranio-cerebrale majore, iar şase au cu traumatisme cranio-faciale minore.
"El era interant într-un salon cu regim de supraveghere normal, simptomele pe care le-a arătat nu prevedeau nenorocirea care avea să se întâmple", a afirmat Viorica Mihalaşcu.
Directoarea unităţii medicale din Săpoca a mai menţionat că "totul s-a petrecut în mai puţin de un minut, foarte repede", iar la momentul respectiv în secţia respectivă se mai aflau trei infirmiere. "Personalul medical nu a apucat să intervină", a mai precizat Mihalaşcu.
Dosarul cazului a fost deschis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Cercetătorii au realizat o...
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Depresia postpartum este o condiție...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Proteinele sunt macronutrienți vitali...
Alimentația echilibrată, bogată în...