Pastile pentru tratamentul COVID-19, contrafăcute: unde au fost găsite

Medicament
Câteva mii de pastile contrafăcute au fost descoperite în Vama Giurgiu. Medicamentele erau folosite în tratamentul bolii COVID-19.

Pastilele au fost descoperite de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu. Polițiști suspectează că cele peste 3.400 comprimate ce conțineau în prospect specificația Covid-19 sunt contrafăcute.
Comprimatele au ajuns la Vama Giurgiu, pentru a fi introduse în țară cu un camion, condus de un cetățean bulgar, care nu avea autorizațiile necesare pentru un astfel de transport. Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au controlat camionul bulgarului, care era încărcat cu diverse mărfuri de la o societate comercială din Bulgaria pentru o societate comercială din România.
„La controlul efectuat asupra autocamionului, în interiorul semiremorcii, a fost descoperită cantitatea de 3.490 comprimate, ce conțin în prospect specificația Covid-19, în valoare de aproximativ 8.500 de lei, despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute, pentru care șoferul nu deținea autorizațiile necesare”, anunță Poliția de Frontieră.
De asemenea, a fost descoperit un număr de 30 articole încălțăminte și 6.500 huse auto inscripționate cu mărci protejate, și acestea, cel mai probabil, contrafăcute.
În cadrul cercetărilor, făcute de polițiștii de frontieră, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, s-a stabilit că șoferul, cetățean bulgar în vârstă de 68 ani, nu știa despre mărfurile transportate.
Întreaga cantitate de bunuri, în valoare de aproximativ 212.500 lei, a fost ridicată de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice - I.P.J. Giurgiu, care face cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare, iar la finalizare vor fi dispuse măsurile legale, notează Antena 3

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel