Opoziția Marte-Neptun din 2 septembrie: Război cu propriile iluzii

Planete
Marte și Neptun se vor întâlni față în față pe 2 septembrie. Află ce aduce asta pentru zodii.

După un tranzit nu foarte răsunător al lui Marte prin semnul Fecioarei, iată că a venit și momentul unui aspect de menționat. Marte a intrat în acest semn pe 29 iulie și va rămâne aici până pe 15 septembrie.

Cine este Marte? A patra planeta de la Soare. Străbate cercul zodiacal în aproximativ doi ani. Îl reprezintă pe Ares, zeul războiului. În astrologie, se ocupă cu acțiunea, agresivitatea, pasiunea, competitivitatea, motivația, curajul, ambiția, adrenalina.

Cine este Neptun? A opta planetă de la Soare. Această planetă străbate cercul zodiacal în circa 164 ani. Îl reprezintă pe Poseidon, zeul mărilor. În astrologie, este planeta care conferă intuiție, credință, visare, aspirații, dar și iluziile, amăgirea, așteptările, dizolvarea, confuzia, ceața.

Opoziție înseamnă un unghi de o sută optzeci de grade între cele două planete. Ca și cum ar sta față în față, în cadrul unui meci de tenis sau în cadrul unei dezbateri.

Marte tranzitează semnul Fecioarei, deci își dorește acțiuni concrete, sigure, practice. Neptun în Pești spulberă orice logică si fapt pragmatic.

Citește continuarea pe Astrosens și află ce aduce opoziția din 2 septembrie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel