Această băutură plină de antioxidanți duce, de fapt, la cancer....
Un copil de doi ani şi jumătate, dintr-un centru de plasament, a fost supus unei operaţii chirurgicale în premieră est-europeană, prin care îi este redată posibilitatea de a se alimenta normal.
"Este vorba despre acalazie, o afecţiune extrem de rară, există sub 10 cazuri în România, iar pacienţilor le rămâne un muşchi blocat între esofag şi stomac şi nu se pot alimenta. Anterior intervenţiei de la noi, a suferit o operaţie şi nu putea să se alimenteze, refuza mâncarea, se îneca şi îi era teamă să se alimenteze. Premiera constă în faptul că este vorba de vârsta mică a pacientului, de doi ani şi jumătate, iar intervenţia a fost o decizie de colectiv, nu una uşoară. Operaţia a durat circa 40 de minute şi este una în premieră în Europa de Est. Mesajul este că nu avem voie să lăsăm pe nimeni în urmă", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, prof. univ. dr. Marcel Tanţău, coordonatorul echipei medicale de la Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie "Octavian Fodor" din Cluj-Napoca, echipă care a efectuat operaţia.
Medicul a mai spus că înainte de intervenţia endoscopică copilul era alimentat doar prin perfuzii sau prin sondă naso-gastrică. De asemenea, Marcel Tanţău a menţionat că pentru efectuarea procedurii s-a pregătit alături de specialişti din domeniu în Japonia şi că tehnica folosită este practicată în lume de puţini specialişti, arată Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această băutură plină de antioxidanți duce, de fapt, la cancer....
Aceasta este cauza care duce la...
Poziția de somn inventată de NASA,...
Acest deficit accentuează simptomele...
Acesta este considerat, de fapt, a fi primul semn al bolii...
Alimentul care previne cancerul de...
Acest aliment scade glicemia și...
Ai aragazul plin de grăsime și pete...