O gravidă din comuna Stejaru a născut în ambulanţă, asistată de trei paramedici

Sarcina
O gravidă din comuna Stejaru a născut, marţi, în ambulanţă, în drum spre spital, asistată de trei paramedici, informează ISU Teleorman.

„Echipajul SMURD Roşiorii de Vede, format din paramedicii plt. maj. Bodil Marius, plt.maj. Gărgăriţă Florin şi plt.maj. Drăghici Marius, a fost solicitat pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 să intervină pentru preluarea unei femei gravide, în vârstă de 28 de ani, din comuna Stejaru, satul Socetu, aflată în luna a 9 -a de sarcină, care acuza dureri specifice naşterii, pentru fi transportată la Spitalul Judeţean din municipiul Alexandria. În drum spre unitatea spitalicească, pe raza localităţii Scrioaştea, gravidei i s-a declanşat travaliul, paramedicii SMURD fiind nevoiţi să întrerupă deplasarea şi să îi acorde sprijinul necesar, aceasta reuşind să nască o fetiţă, fără probleme deosebite”, precizează ISU Teleorman.

Paramedicii au acordat primul ajutor atât mamei, cât şi copilului, până la sosirea în sprijin a unui echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Teleorman, notează Agerpres. „Cu toate că femeia şi fetiţa păreau a fi sănătoase, ele au fost predate medicilor din cadrul UPU Alexandria pentru investigaţii medicale amănunţite şi îngrijiri de specialitate”, mai informează ISU Teleorman.

Cei trei paramedici care au ajutat gravida să nască spun că e prima dată când un echipaj SMURD Roşiorii de Vede asistă la o naştere şi că sunt bucuroşi că naşterea a decurs bine.

„Este prima dată când un echipaj SMURD Roşiorii de Vede asistă la o naştere, motiv pentru care suntem bucuroşi că noi am avut norocul să fim primii, iar totul să se termine cu bine pentru mamă şi pentru copilaş. Să le dea Dumnezeu sănătate!”, au spus cei trei paramedici, citaţi într-un comunicat al ISU Teleorman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel