Generația Z și tinerii Millennials...
În timp ce întreaga planetă este profund afectată de pandemia COVID-19, cercetătorii își fac griji ca un alt virus periculos să nu se răspândească. Este vorba despre Nipah, un virus a cărui rată de mortalitate este de 75% și împotriva căruia nu există un vaccin, scrie BBC. El se găsește în fecalele liliecilor și a fost descoperit prima dată în Cambodgia.
„Este o preocupare majoră pentru noi, pentru că nu există tratament, și are o rată de mortalitate mare”, a declarat unul dintre cercetătorii care studiază acest virus.
Rata mortalității pentru Nipah variază de la 40% până la 75%, în funcție de locul unde apare focarul. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) publică în fiecare an o listă extinsă de patogeni care pot să provoace crize de sănătate publică pentru a decide cum să acorde prioritate fondurilor lor de cercetare și dezvoltare. Acestea se concentrează asupra celor care prezintă cel mai mare risc pentru sănătatea umană, a celor cu potențial epidemic și a celor pentru care nu există vaccinuri.
Există mai multe motive pentru care virusul Nipah este considerat atât de sinistru. El are o perioada lungă de incubație a bolii, de până la 45 de zile. Acest lucru înseamnă că este foarte posibil ca o persoană infectată să răspândească ușor boala fără a ști că este infectată. Totodată, virusul poate să infecteze un număr mare de specii de animale, făcând astfel și mai mare riscul de răspândire. Oamenii îl pot contracta fie prin contact direct, fie prin consumarea alimentelor contaminate.
O persoană cu infectată cu virusul Nipah poate prezenta simptome respiratorii, inclusiv tuse, dureri în gât, dureri și oboseală, dar și encefalită. Este astfel de înțeles de ce OMS încearcă să împiedice răspândirea acestei boli.
Între 2001 și 2011 au izbucnit 11 focare de Nipah în Bangladesh, din 196 de persoane infectate, 150 au murit. Potrivit cercetătorilor, virusul se transmite de la liliecii care stau atârnați în copaci la oamenii care își amplasează piețele, casele sau spațiile de lucru sub aceștia. Oamenii de știință susțin că transmiterea virusului la om are drept cauză distrugerea habitatului liliecilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Acesta este detaliul la care să fii...