Caracterizate de lipsa unui...
Numărul deceselor provocate de un focar de holeră izbucnit în două din cele şase state din nord-estul Nigeriei a crescut la 97, potrivit datelor furnizate de către Organizaţia Naţiunilor Unite şi citate de Xinhua.
Duminică, autorităţile locale au confirmat 36 de decese cauzate de această boală transmisă prin apă contaminată în statul Borno, potrivit informaţiilor apărute luni în cotidianul The Guardian, care citează date ale Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (UNOCHA).
16.353 de cazuri de holeră au fost înregistrate
Potrivit ONU, 3.126 de cazuri de diaree acută apoasă au fost înregistrate în două state din nord-estul ţării, Borno şi Yobe, până în prezent. Testele de laborator au confirmat ulterior acestea erau de fapt cazuri de holeră, a declarat un oficial local pentru Xinhua.
Centrul pentru Controlul Bolilor din Nigeria a refuzat să comenteze pe marginea acestui ultim bilanţ, însă a confirmat că peste 16.353 de cazuri de holeră au fost înregistrate până în prezent în Nigeria de la începutul anului.
Se manifestă prin diaree acută apoasă
Vinerea trecută, au fost confirmate 61 de decese şi 50 de persoane spitalizate în urma izbucnirii focarului de holeră în statul Yobe, potrivit datelor guvernamentale.
Autorităţile din Yobe au precizat că şase zone locale au fost afectate de această boală, în timp ce Borno a raportat 2.137 de posibile cazuri de holeră în opt districte.
Holera este o boală extrem de virulentă, caracterizată în cea mai severă formă printr-un debut brusc de diaree acută apoasă care poate duce la deces.
Instalaţiile de salubritate precare din zonele afectate şi inundaţiile cauzate de ploile puternice din ultima vreme sunt cauzele probabile ale focarului, a declarat Muhammad Kawuwa, comisarul pentru sănătate din Yobe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...