La vârsta a doua, prevenția...
Nutriționiștii recomandă ce ar trebui să mănânce un pacient cu COVID-19, când avem SARS-CoV-2, iar un manager de spital explică ce mănâncă bolnavii dintr-o sumă atât de mică. ”Ce mi-am adus eu aminte de la pacienții internați la noi, tuturor le era foame. Iar prima oară când am intrat la COVID, era un grup de pacienți de la Universitar, era ora 11.00, și asta mi-au reclamat. Că lor le e foame. De ce nu le venise încă mâncarea”, spune profesorul Cristian Băicuș, medic primar medicină internă, care a fost infectat cu COVID la începutul pandemiei și astfel a fost nevoit să se interneze în spital pentru că așa erau regulile atunci.
”Cu siguranță este și din cauza bolii. Orice situație acută crește puțin rata metabolică de repaos și necesarul de calorii de calitate, probabil din cauza febrei dar și din cauza medicamentelor. Iar toate aceste medicamente pot irita mucoasa gastrică și pot da această senzație de foame'', a precizat la Antena 3, dr. Laura Ene, medic primar Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Pacienţii internaţi cu coronavirus în Spitalul Colentina din Capitală nu acuză o poftă excesivă de mâncare, însă recunosc că ar vrea să mănânce mai des.
Pe lângă tratament, alimentaţia este extrem de importantă când vorbim de vindecarea oricărei patologii.
Există două tipuri de meniu de spital, însă toate sunt sărace în proteine, fiind departe de ceea ce recomandă nutriționiștii. Justificarea vine din cost, de numai 10 lei pe zi.
meniu spital:
mic dejun: unt, gem, biscuiți, ceai, chiflă
prânz: ciorbă de varză, mâncare fasole galbenă, chiflă
cină: pilaf sârbesc, chiflă
mic dejun: unt, brânză de vaci, biscuiți, ceai, chiflă
prânz: ciorbă de legume, ostropel de pui cu piure, chiflă
cină: mâncare de mazăre, chiflă
meniu recomandat nutriționist:
mic dejun: o cană cu lapte, pâine integrală, unt si miere, brânză de vaci, ou fiert
prânz: supă de pui cu tăiței/găluști, friptură slabă la cuptor cu cartofi copți și legume gătite
cină: pește cu legume sau sufleu de legume cu brânză
Alimentaţie recomandată în cazul unei infecţii cu COVID
Nutriționistul Laura Ene a explicat cum reacţionează organismul infectat cu SARS CoV-2, în lipsa unei alimentații corecte.
''Este foarte important să mănânce de toate, alimente de calitate şi să nu le lipsească nicio grupă alimentară. Eu aş miza pe alimente calde în acest moment, mai ales că este şi frig afară, iar alimentele calde încălzesc şi corpul şi sufletul. O supă, o ciorbă de legume cu carne slabă, o mâncare gătită de legume din abundenţă, fără ulei în exces, fără prăjeală, fără sosuri. Carnea trebuie să rămână în alimentaţia pacienţilor, chiar şi asimptomaticii infectaţi cu COVID. Trebuie să fie o proteină de calitate, să nu fie o proteină prăjită, să fie o carne slabă, fiartă, la cuptor, la grătar, alături de o salată generoasă sau legume de sezon. Să nu lipsească lactatele, iaurt, kefir, sana, depinde de fiecare ce preferă, sau poate brânzeturile mai moi care să nu fie extraordinar de grase. Să nu ne lipsească pâinea, cu condiţia să fie integrală'', mai adaugă Laura Ene, medic primar Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Suma de 10 lei pe zi pentru hrana unui pacient internat în spital este stabilită de Ministerul Sănătății, care nu a oferit un răspuns pe această temă.
Pentru pacienții care necesită regim, suma este de 15 lei. „La această sumă, spitalele din subordinea Primăriei și a ASSMB-ului primesc un spor de 50%, adică asta înseamnă că pentru pacienții comuni se ajunge la o sumă de 15 lei pe zi pentru hrană, iar la pacienții cu boli cronice, la 22,5 lei pe zi/meniul'', a spus managerul Spitalului Colentina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...