Legătura dintre insomnie și anxietate. Psiholog: Antidotul este încrederea în noi

legatura dintre insomnie si anxietate. FOTO Pexels @ Darina Belonogova
Anxietatea și depresia merg ”braț la braț”, iar simptomul comun este insomnia. 

Frica ne ajută să supraviețuim, însă expunerea permanentă la informații cu un conținut negativ îi înlătură funcția importantă în adaptare și astfel poate apărea anxietatea, una dintre cele mai frecvente probleme din sfera psiho-emoționale și care în sine, reprezintă o teamă fără motiv, o stare de neliniște, o agitație.

Anxietatea poate mima orice simptom, însă frecvent apare insomnia. ”Pentru noi, semnifică un simptom al unei afecțiuni psihice și este foarte probabil ca insomnia să își aibă originea în anxietate. Tratând numai insomnia nu avem un rezultat benefic pe termen mediu sau lung. Va trebui să tratăm de fapt anxietatea”, a explicat dr. Eduard Moțoescu, medic primar psihiatru, în emisiunea ”Doctor de Bine” de la Pro TV.

Tratamentul anxietății reglează și somnul. ”Anxietatea merge de foarte multe ori braț la braț cu depresia și, din fericire, au amândouă aceeași pârghie terapeutică, una farmacologică foarte bine dovedită și eficientă”, mai spune medicul.

Insomnia, simptomul depresiei

Uitarea poate fi de asemenea un simptom al depresiei, pe lângă insomnie, asta pentru că perioadele cu stres ridicat pot afecta și memoria, iar circuitele din creier, care controlează memoria, dar și emoțiile se suprapun cu cele care controlează reacțiile la stres.

Astfel, că pentru relaxare este recomandată îndepărtarea de sursele de informare, dar mai ales de rețele de socializare, care pun presiune pe trăirile cotidiene, iar exercițiile, în aer liber, fac cel mai bine unui creier deja suprasolicitat.

”Mediul în care trăim tot timpul o să ne agreseze și noi avem oportunitatea de a alege modul în care răspundem la aceste agresiuni. Iar o modalitate de a răspunde la aceste agresiuni care nu este bună sau care pune, în continuare, și mai multă presiune pe noi, dar asta este în controlul nostru și putem schimba. Iar antidotul la toată această presiune este de fapt încrederea în noi”, a explicat psihologul Bogdana Bursuc.

Deficitul de magneziu, cauza DIABETULUI și anxietății. Simptomele și alimentele care conțin MAGNEZIU

Magneziul este unul dintre mineralele esențiale, pe care ar trebui să îl consumăm în cantități mari, în fiecare zi, potrivit Medical News Today. Acesta este important în cele peste 300 de reacții enzimatice care au loc în organism, iar prezența acestuia în alimentație este necesară pentru buna funcționare a mușchilor, oaselor, fiind în același timp benefică în funcționarea optimă a sistemului nervos, precum și pentru reglarea tensiunii arteriale, susținerea sistemului imunitar, dar și producerea de energie, arată studiile.

Trebuie reținut faptul că deși nivelurile scăzute de magneziu nu provoacă simptome, deficitul pe o perioadă îndelungată are ca efect creștere riscului de hipertensiune, poate dezvolta diabetul de tip 2 și osteoporoza.

În ce alimente se găsește magneziu

Multe alimente conțin un nivel ridicat de magneziu: nuci, semințe, legume verde închis, cereale integrale, leguminoase. Cele mai importante surse alimentare de magneziu sunt: migdale, caju, spanac, alune prăjite în ulei, lapte de soia, pâine de grâu, avocado, cartofi, iaurt degresat, banane, pește (somon), păsări de curte, carne de vită, ciocolata neagră.

Produsele din grâu pierd magneziu atunci când grâul este procesat,fapt pentru care este indicat consumul de pâine din cereale integrale. Totodată, este important de reținut că multe fructe, carne, dar și pește au un conținut scăzut de magneziu.

Deficiența de magneziu

Deficiența de magneziu poate fi consecința abuzului de alcool, efectul secundar al unor tratamente medicale sau condiții de sănătate (tulburări gastro-intestinale  sau diabet zaharat). Deficiența de magneziu este mai frecventă în rândul adulților în vârstă. (Citește mai departe AICI). 

Vezi și: ANXIETATEA, cum apare și cum o putem gestiona

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel