Înghețata în exces, risc de scădere a imunității. La ce trebuie să fim atenți când alegem acest desert

inghetata. FOTO DC Medical
Înghețata, deliciul răcoros al verii, însă cu măsură. Pierderea simţului proporţiei ne poate costa scump, avertizează medicii.

Oamenii de ştiinţă recomandă ca porţiile să fie de până la 75 de grame şi să fie consumate cu o linguriţă mică. Există oameni care înlocuiesc micul dejun, prânzul şi cina cu acest răsfăţ. Câteva guri de îngheţată, iar starea de spirit se îmbunătăţeşte, potrivit Rador.

Consumul regulat şi abundent al desertului tentant dăunează însă inimii, imunităţii şi memoriei. Iar îngheţata de proastă calitate provoacă o altă serie de boli precum diabetul şi cancerul.

Specialiştii în nutriţie avertizează că atunci când alegeţi această delicatesă, trebuie să puneţi accentul nu numai pe gust, ci şi pe compoziţie - unele produse sunt deosebit de periculoase.

Acest desert conţine numeroşi carbohidraţi simpli, care sunt absorbiţi foarte repede de organism, ceea ce duce la o creştere a zahărului în sânge.

Există ulei de palmier sau alte grăsimi vegetale în îngheţată, un astfel de produs, fără exagerare, poate fi atribuit alimentelor care scurtează viaţa, care cresc riscul de boli cardiovasculare. De asemenea, excesul de zahăr afectează negativ memoria. De mult, s-a demonstrat că un consum excesiv de dulciuri dăunează abilităţilor cognitive legate de învăţare, memorie şi gândire.

Înghețata, bogată în calorii

Totodată, trebuie reținut faptul că înghețata este foarte bogată în calorii, ascunzând în același timp riscul acumulării de kilograme în plus, mai ales în jurul taliei. Dacă bărbații fac burta de la bere, femeile au ”colăcelul” de înghețată.

Zahărul şi grăsimile din înghețată modifică microflora organismului uman, iar acest lucru duce la o scădere a puterilor sale de protecţie - imunitatea scade.

Acest lucru creşte riscul de a dezvolta boli infecţioase. Deosebit de grea, deşi plăcut cremoasă, este îngheţata de tip "plombir" cu conţinut ridicat de grăsimi, ouă, zahăr, smântână şi un fel de gheaţă.

Prezenţa grăsimii în aceasta este de până la 15%, în timp ce în cea din lapte este de 3-4%.

Zaharurile variază de la 17% în îngheţata de lactate, până la 27% în îngheţata cu fructe, aşa că reputaţia sa de desert fructat inofensiv este un mit, mai notează sursa menționată.

Care este diferența între înghețată și sorbet. Bilic: În funcție de buget și de gust, voi decideți

”Înghețata este, fără îndoială, desertul preferat al verii. Vorbim astăzi despre înghețata de fructe și sora ei vegană - sorbetul.

Care este diferența dintre ele? Ei bine, în primul rând la capitolul compoziție.

În înghețată avem lapte, ouă, zahăr și fructe, în schimb, în sorbet avem doar piure de fructe și zahăr.

Este un fel de spumă de fructe congelată.

Poate fi un avantaj pentru cei care vor, iată, să evite produsele de origine animală, căci aici avem produs vegan”, a explicat nutriționistul Mihaela Bilic pe canalul său de YouTube.

Aceeași cantitate de zahăr, unde este însă diferența dintre cele două deserturi

”Nu doar la capitolul ingrediente sunt diferențe, ci și la capitolul calorii.

Știu, nu o să vă placă, însă înghețata are de două ori mai multe calorii decât sorbetul. Avem 240 de calorii la suta de grame pentru înghețată și doar 120 pentru sorbet.

De unde vine diferența? Ei bine, din conținutul de grăsime. Pentru că în înghețată avem, nu lapte, ci frișcă, în primul rând, 30 de procente sunt frișcă și ea vine la pachet cu grăsime.

Avem și gălbenuș de ou care aduce și el grăsime și colesterol.

În schimb, în sorbet avem doar fructe și zahăr.

Că tot vorbeam de zahăr, ambele variante au același conținut de zahăr, cam 28 de grame la sută.

Deci 12 grame de grăsime, zero grame de grăsime, zahăr egal. Și din cauza aceasta conținutul de calorii este dublu (n.r. în înghețată).

În schimb, aici avem de două ori mai multă pulpă de fructe, pentru că în sorbet avem 50% pulpă de fructe și apoi zahăr”, a mai spus Mihaela Bilic.

De altfel, nutriționistul a ținut să sublinieze că depinde de fiecare în parte ce variantă de desert de vară alegem.

”Cu siguranță înghețata este mai cremoasă, mai untoasă, pentru că avem frișcă, în schimb sorbetul este mai apos și mai răcoritor. 100 de calorii pentru o cupă, la înghețată, și doar 50 pentru sorbet. În funcție de buget și de gust, voi decideți”, a concluzionat Mihaela Bilic. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Înghețata, remediu pentru durerile de gât. Medic: Sursa roșului în gât e o infecție virală sau bacteriană

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel