Infecțiile din sânge contractate în spital, cauzate de tractul digestiv

Analizele de sânge
Infecțiile din sânge contractate în timpul șederii în spital sunt, de obicei, cauzate de tractul digestiv al pacientului, nu de mâinile murdare ale unui medic sau de tusea unui alt pacient, a sugerat un nou studiu. Cercetătorii de la Universitatea Stanford au folosit un software nou pentru a identifica rapid sursa de infecții în sânge a pacienților din spital.

Constatările au arătat că infecțiile au început adesea în intestinul gros. Dr. Ami Bhatt, profesor asistent de hematologie și genetică la Stanford, a precizat că software-ul, fiind capabil să traseze sursa acestor infecții, reprezintă un pas mare în abordarea factorilor de risc.


"Până acum, nu am putut identifica sursa infecțiilor, ceea ce este o problemă deoarece, atunci când un pacient are o infecție în sânge, nu este suficient doar să-i administrezi antibiotice cu spectru larg. Trebuie să tratezi și sursa, altfel infecția va reveni. Noul program ar putea ajuta doctorii să afle rapid dacă germenii responsabili pentru o infecție a sângelui au provenit de la o leziune a pielii, dacă s-au strecurat prin peretele intestinal ori s-au aflat pe suprafața unui cateter sau a unei șine de pat. Acest lucru ar însemna mai mulți pași spre eradicarea infecției", a declarat Bhatt într-un comunicat de presă al universității.

În studiul derulat de echipa lui Bhatt, cercetătorii s-au concentrat pe intestin, deoarece acesta este casa peste 1.000-2.000 de germeni diferiți.

"Ei se comportă perfect în intestin, numai atunci când apar într-un loc greșit. De exemplu, din cauza unei scurgeri prin intermediul unei bariere intestinale perturbate în sânge ei provoacă probleme", a explicat ea.
Cercetătorii au analizat probe de sânge și de scaun de la 30 pacienții care au dezvoltat infecții în sânge atunci când aceștia au avut transplanturi de măduvă osoasă. Studiul i-a vizat pe pacienții de la Spitalul Stanford în perioada octombrie 2015 și iunie 2017. În plus, s-a analizat și secvențierea genelor fiecărui pacient. Cercetătorii nu au descoperit prea multe dovezi. Conform Medicinenet.com, tulpinile germenilor din sânge ale pacienților respectivi nu s-au regăsit în sângele sau scaunul altor pacienți.
Raportul a fost publicat pe 15 octombrie în revista Nature Medicine. - Steven Reinberg

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel