Ganglionii limfatici, de ce se umflă și ce boli poate semnala inflamarea lor

În părțile laterale ale gâtului, sub mandibulă, sunt ganglionii limfatici care se umflă cel mai des.
Ganglionii limfatici umflați fac parte din reacția organismului la o boală sau la o infecție, spun experții de la Clinica Cleveland. În afară de gât, se pot umfla și ganglionii limfatici din zona inghinală, de sub axilă și de sub bărbie. Iată ce boli pot ascunde:

Ganglionii limfatici umflați pot indica o infecție, adesea pentru că locul infectat e alături. În alte cazuri, ganglionii limfatici umflați ar putea indica leziuni, SIDA sau un tip de cancer.

Ganglionii (nodulii) limfatici

Limfa este un fluid apos limpede sau ușor gălbui care: îndepărtează bacteriile și anumite tipuri de proteine din țesuturi; transportă grăsimea din intestinul subțire; alimentează fluxul sanguin cu celulele albe din sânge (limfocite) mature care sunt produse în măduva osoasă.

Limfa circulă prin corp prin către vasele limfatice, care sunt similare cu vasele de sânge. Celulele albe din sânge și din sistemul limfatic sunt părți importante ale sistemului imunitar, ajutând organismul să scape de germeni, celule sau materii străine care ar putea provoca boli, spun experții de la Clinica Cleveland.

Ganglionii limfatici sunt structuri mici, în formă de bob de fasole, amplasați în apropierea vaselor limfatice. Există aproximativ 600 de noduli limfatici în întregul corp, unii în țesuturile adânci și alții mai aproape de piele. Ciorchine de astfel de noduli se găsesc în gât, în axilă, abdomen și inghinal. (Pot fi simțiți cu degetele.) Alți noduli se găsesc în piept, brațe și picioare.

Celulele imune sunt stocate în acești ganglioni. Lichidul din țesuturile înconjurătoare intră în ganglioni limfatici prin intermediul vaselor limfatice sau vaselor mici de sânge ale nodulilor. Lichidul este filtrat de noduli pentru a elimina germenii infecțioși, celulele sau materia străină. Limfocitele proaspete sunt adăugate și lichidul este trimis înapoi în fluxul sanguin pentru a distribui limfocitele în întregul corp.

Ce provoacă umflarea ganglionilor limfatici?

Ganglionii limfatici umflați apar frecvent când numărul globulelor albe din sânge din interiorul acestora a crescut ca răspuns la o infecție sau o altă boală. Numărul de celule care luptă împotriva bolilor se dezvoltă rapid, provocând presiune și umflare în interiorul ganglionilor limfatici.

În multe cazuri, ganglionii limfatici care se umflă vor fi aproape de locul unei infecții. De exemplu, o persoană cu infecție streptococică în gât poate avea ganglioni umflați în gât. Gripa și răceala pot duce la umflarea ganglionilor, de asemenea și infecția sinusurilor și mononucleoza.

În alte cazuri, ganglionii limfatici umflați ar putea indica leziuni ale pielii, limfom (cancerul sistemului limfatic), SIDA (sindromul imunodeficienței dobândite) sau un cancer care s-a răspândit la ganglionii limfatici din altă parte a corpului.

Citește: Când trebuie să mergi urgent la doctor din cauza ganglionilor umflați

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel