Ebola, boala care îți face celulele să explodeze. Cât de grave pot fi simptomele

Ebola a ucis mii de oameni
Ebola este o boală care în 2014 a îngrozit omenirea. A ajuns în Statele Unite, după ce în Africa, în trei țări, a ucis peste 9.000 de persoane.

Ebola este o boală mortală cauzată de un virus. Există cinci tulpini, iar patru dintre ele pot îmbolnăvi oamenii, potrivit webmd.com. După ce intră în organism, virusul ucide celulele, făcându-le pe unele dintre ele să explodeze. De asemenea, distruge sistemul imunitar, provoacă sângerări puternice în interiorul corpului și dăunează aproape oricărui organ.

Cum te îmbolnăvești

Virusul este înfricoșător, dar este și rar, iar boala se poate contracta numai prin contactul direct cu fluidele corporale ale unei persoane infectate, și numai în timp ce aceasta are simptome. Se transmite prin sânge, scaun și voma de la persoana infectată, acestea sunt cele mai contagioase, dar și sperma, urina, transpirația, lacrimile și laptele matern.

Boala se fce atunci când aceste lichide ajung în gură, nas, ochi, organe genitale sau o rană pe piele. Puteți, de asemenea, să vă îmbolnăviți prin ace sau lame care au fost contaminate, dar nu se ia prin contactul obișnuit, cum ar fi să stați lângă o persoană infectată. Aerul, alimentele și apa nu poartă virusul. Dar sărutul sau împărțirea alimentelor sau a băuturilor cu cineva care are Ebola ar putea fi un risc, deoarece s-ar putea să intrați în contact cu saliva celui infectat.

Care sunt simptomele

Perioada de incubație poate dura între două și 21 de zile, dar de obicei între 8 și 10 zile după infectare apar semnele de Ebola. Simptomele pot părea la fel ca la o gripă la început, cu febră bruscă, senzație de oboseală, dureri musculare, dureri de cap și dureri în gât.

Pe măsură ce boala se înrăutățește, provoacă vărsături, diaree, erupții cutanate și vânătăi sau hemoragii fără leziuni, cum ar fi din ochi sau gingii.

Tratament

Deoarece nu există medicamente pentru combaterea virusului, echipele de îngrijire a sănătății tratează simptomele persoanei și oferă asistență medicală de bază. Hidratarea, menținerea tensiunii arteriale, tratarea altor infecții dacă există, etc.

 

Supraviețuirea unei persoane depinde de cât de bine funcționează sistemul său imunitar. Cu cât primește mai devreme îngrijiri medicale, cu atât mai mari sunt șansele de recuperare.

Supraviețuitorii Ebola

Supraviețuitorii Ebola au anumite proteine, numite anticorpi, în sângele lor, care îi pot proteja de aceeași tulpină a virusului timp de 10 ani sau chiar mai mult. Dar nimeni nu știe dacă se pot îmbolnăvi de celelalte tulpini.

Este rar, dar virusul Ebola poate ramane în sperma timp de trei luni după ce un bărbat se recuperează. Virusul poate rămâne în laptele matern timp de două săptămâni după recuperare.

Cum poate fi prevenită boala

Nu există un medicament sau un vaccin aprobat pentru tratarea sau prevenirea Ebola. Oamenii de știință au testat câteva medicamente pe animale, care păreau să funcționeze. Dar nu au studiat modul în care medicamentele afectează oamenii. Cercetătorii studiază, de asemenea, două vaccinuri noi care ar putea impiedica Ebola, însă încă mai trebuie să le testeze pe mai multe persoane pentru a vedea dacă sunt sigure și dacă functionează.

Cel mai bun mod de a evita Ebola este să stați departe de zonele unde virusul este obișnuit. Dacă vă aflați într-o zonă de focar, evitați persoanele infectate, fluidele lor corporale și trupurile oricărei persoane care a murit de boală.

Evitați contactul cu animalele sălbatice, cum ar fi liliecii și maimuțele, și carnea acestora.

Ebola în lume

Au existat 33 de epidemii de Ebola din 1976, dar focarul din 2014 din Africa de Vest este, de departe, cel mai mare. Virusul a infectat mii de oameni și a ucis mai mult de jumătate dintre ei. A început în Guineea și s-a extins în Sierra Leone, Liberia și Nigeria. Un bărbat care a călătorit în S.U.A. din Africa a murit de Ebola în octombrie. O asistentă care ia ajutat să-l trateze a venit cu Ebola.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel