Această metodă simplă ne ajută să...
Potrivit acestuia, situaţia survine ca urmare a faptului că singurul centru specializat din ţară care efectuează astfel de intervenţii, cel de la Târgu Mureş, nu are capacitatea de a-i primi toţi aceşti pacienţi.
"În România se nasc aproximativ 1.000 de copii cu malformaţii congenitale cardiace pe an, 10% dintre aceştia sunt urgenţe neonatale, nou-născuţi care trebuie operaţi în prima lună de viaţă. Aşadar, undeva 100 de cazuri de nou-născuţi care trebuie operaţi se nasc anual în România. În Târgu Mureş reuşim să operăm aproximativ 40-50% dintre ei, probabil mulţi dintre ei decedează fără a mai ajunge să fie operaţi, sper că mulţi dintre ei pot să plece afară, dar încă nu avem o statistică şi este un lucru care trebuie să ne pună pe gânduri, pe noi şi pe cei care iau decizii în acest sens. (...) Din cei 1.000, 10% trebuie operaţi în perioada neonatală, iar 90% dintre copii trebuie operaţi până la vârsta de un an. Nu se poate face acest lucru şi, în fiecare an, ceilalţi copii, care nu pot beneficia de această corecţie chirurgicală, se adaugă la o 'zestre' care nu ne face cinste. Sunt astfel copii de 4-5 ani cu malformaţii cardiace complexe, care se prezintă tardiv şi, cu cât se fac mai târziu corecţiile, cu atât şansa lor la o viaţă normală este mai mică. Anual, 400-500 de copii rămân neoperaţi şi acest lucru va impieta dezvoltării normale.", a declarat, presei, dr. Horaţiu Suciu.
În lipsa unei intervenţii chirurgicale până la vârsta de un an, când este intervalul de corecţie, copiilor le este afectată grav calitatea vieţii şi durata de viaţă, iar din acest motiv statul român ar trebui să investească în dezvoltarea mai multor centre de profil, care să cuprindă acele lanţuri multidisciplinare, aşa cum este la Târgu Mureş.
"Sunt câteva lucruri care trebuie reţinute: nou-născutul cu malformaţii cardiace grave trebuie resuscitat într-un centru medical terţiar, astfel încât să se susţină funcţiile vitale. Intervenţia chirurgicală nu trebuie realizată în ziua în care copilul se naşte, de aceea trebuie susţinute clinicile de neonatologie în care aceşti copii se nasc, pentru că dorinţa lor de a trimite aceşti copii către centrele terţiare este foarte mare, pentru că nu există experienţă, nu există dotare, medicamente pentru a menţine aceşti copii, a-i resuscita şi pentru a-i trimite apoi pentru diagnosticul definitiv. În acest moment este foarte important ca toate neonatologiile din ţară să aibă dotările şi cunoştinţele necesare cât şi dotările pentru a putea ţine în viaţă un copil cu malformaţie cardiacă complexă. Din păcate, în Târgu Mureş este singurul centru cu activitate aşa cum ar trebui să fie. Scopul nostru nu este să dovedim că putem să operăm copii mici sau foarte mici, apoi să luăm o pauză, ci ideea este să avem activitate continuă, fiindcă în continuu se nasc copii cu malformaţii cardiace şi aceştia trebuie operaţi la timp. Târgu Mureş este singurul centru de boli cardiovasculare din ţară în care acest lucru se face.", a arătat dr. Horaţu Suciu.
El susţine că în ţară există şi alte centre de specialitate, unde s-au făcut investiţii mari, dar în continuare acolo nu s-au cristalizat echipele, în primul rând cele chirurgicale şi cele de diagnostic, fiindcă acel lanţ care trebuie să intervină în astfel de cazuri trebuie să fie complet.
"Dacă lipseşte o verigă, tot demersul este pus sub semnul întrebării (...) O particularitate a diagnosticării şi tratamentului copiilor cu boli cardiovasculare, care ne poate duce la un mod de activitate de 24 de ore pe zi, şapte zile din şapte, este colaborarea multidisciplinară. Există o conexiune între aceste discipline, niciuna nu poate să progreseze fără cealaltă. La Târgu Mureş s-a închis acest cerc şi acesta este secretul pentru care, în continuare, speranţa majorităţii copiilor cu afecţiuni cardiovasculare de a fi trataţi, este la Târgu Mureş. Avem Clinica de Neonatologie, condusă de dr. Manuela Cucerea, care este locul în care aceşti copii se nasc. Foarte multe mame din ţară vin să nască la Târgu Mureş datorită diagnosticului prenatal, de aceea există o concentrate mai mare a nou-născuţilor cu malformaţii cardiace grave în Târgu Mureş, tocmai că au fost progrese foarte mari în diagnosticul prenatal... neonatologia este o verigă foarte importantă în acest lanţ de diagnostic şi tratament.", afirmă doctorul.
Dr. Horaţiu Suciu a precizat că în acest lanţ intră Cardiologia Pediatrică, Cardiologia Intervenţională Pediatrică, Anestezia şi Terapia Intensivă şi, evident, Chirurgia, care trebuie să intervină şi să facă acea corecţie a malformaţiilor congenitale, însă fără o finanţare corespunzătoare, aceste echipe lucrează la capacitate redusă.
"Dar aceste lucruri nu se pot face decât în cadrul unor colective înalt specializate care au şi dorinţa de a face şi de a schimba ceva în practica medicală. Aceste colective trebuie sprijinite şi unul din modurile în care pot fi sprijinite sunt dotările de ultimă generaţie, care trebuie să constituie o prioritate pentru cei care conduc sănătatea românească (...) De 6 ani avem un parteneriat cu Salvaţi Copiii, prin care am primit donaţii în materiale sanitare şi aparatură. Acesta nu pot să acopere un mare deficit care este în sistemul nostru de sănătate. Partea de sistem care se ocupă de diagnosticul şi tratarea copiilor în România este în continuare deficitară. Sunt mari rămâneri în urmă, aş spune că această parte pediatrică este un fel de Cenuşăreasă a sistemului de sănătate din România, chiar dacă, la nivel declarativ, copiii sunt cele mai importante elemente ale societăţii. Cu toţii suntem convinşi de acest lucru, dar acesta nu se regăseşte în posibilităţile sistemului de a diagnostica şi trata copiii la timp şi aici mă refer la cazurile grave.", a accentuat dr. Suciu.
Potrivit doctorului, în multe cazuri, copiii sunt nevoiţi să meargă în afara ţării pentru a-şi găsi tratamentul şi sănătatea în alte ţări, dar România, care este o ţară a Uniunii Europene, "poate face mult mai mult pentru copii", scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...