Ce înseamnă dacă ai salariul cel mai mare din familie și ce trebuie să faci. Gáspár György: Un studiu arată că cel care se ocupă de casă ar trebui să fie plătit cu cel puțin 90.000 de dolari pe an

Salariu - Foto: Freepik @macniak
În general, în orice cuplu, unul dintre parteneri câștigă mai mulți bani. Cel care câștigă mai mult trebuie să contribuie mai mult? Un studiu din SUA arată că partenerul care se ocupă de casă ar trebui să fie plătit cu cel puțin 90 de mii de dolari pe an.

Într-un cuplu există întotdeauna un partener care câștigă mai mult decât celălalt, lucru inevitabil. Șansele ca ambii parteneri să câștige aceeși sumă sunt aproape de zero, iar studiile și observațiile sociale confirmă acest lucru.

Deși există cupluri în care partenerii câștigă sume similare sau chiar egale, acestea sunt mai degrabă excepții.

Întrebat dacă cel care câștigă mai mult trebuie să contribuie mai mult, psihoterapeutul Gáspár György spune că "de regulă, fiecare familie ar trebui să își stabilească propriile reguli".

Sigur, motivele pentru care unul dintre parteneri câștigă mai mulți bani sunt multiple, dar trebuie să înțelegem că fiecare persoană are propriile sale calificări, abilități, niveluri de experiență și educație, lucruri care influențează veniturile.

Mai mult, uneori, unul dintre parteneri poate să-și prioritizeze cariera în timp ce celălalt poate prefera să se concentreze mai mult pe alte aspecte ale vieții, cum ar fi viața de familie sau hobby-urile. Acest lucru poate influența veniturile cuplului.

"Starea de bine depinde de bani, dar nu doar de bani", subliniază psihoterapeutul Gáspár György, care completează că "dacă un partener câștigă mai bine probabil că muncește mai mult și mare parte din energie și-o duce spre muncă, spre activitățile din afara familiei.

Asta înseamnă că celălalt partener este nevoit să preia o parte dintre responsabilitățile pe care cel care muncește mai mult nu are timp să le îndeplinească".

Studiul interesant din SUA: Partenerul care se ocupă de casă și de copii ar trebui să fie plătit cu cel puțin 90 de mii de dolari pe an

Chiar dacă unul dintre parteneri câștigă mai mult, este important ca acel cuplu să gestioneze veniturile și resursele în mod echitabil. Comunicarea deschisă și înțelegerea reciprocă sunt esențiale pentru menținerea unei relații sănătoase și echilibrate din punct de vedere financiar.

"Așa că secretul e să conștientizăm că pentru starea de bine avem nevoie și de bani, dar avem nevoie și de toate celelalte elemente care fac ca relația să funcționeze. 

Un partener este mai atent la vacanțe, celălalt la banii pentru vacanțe... Avem nevoie de energia ambilor parteneri, chiar dacă unul dintre ei câștigă mai mult.

E foarte important să vorbim și de muncă neremunerată. S-ar putea să fie cupluri în care unul dintre parteneri nu are un loc de muncă, dar asta nu înseamnă că munca asta nu e valoroasă pentru starea de bine a familiei.

E un studiu foarte interesant care s-a făcut în SUA , care ne arată că partenerul care se ocupă de casă, de copii, care face achizițiile necesare pentru casă, ar trebui să fie plătit cu cel puțin 90 de mii de dolari pe an", a declarat Gáspár György, în emisiunea "Vorbește Lumea" de la Pro TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel