Bullyingul în copilărie, risc de suicid în viața de adult

Bullying Foto: pixabay.com
Bullyingul este cunoscut în întreaga lume, iar copiii, victimele acestui fenomen de intimidare sau agresiune, resimt efectele chiar și în viața de adult.

Depresia, dorința de a-și face singur rău și ideea de sinucidere sunt mai proeminente la adulții de la începutul vârstei de 20 de ani, dacă au fost agresați sau intimidați acasă și la școală, arată un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Warwick.

Ei subliniază că este necesară o intervenție pentru educarea oamenilor pentru a reduce fenomenul numit „bullying”.

Studiile anterioare au identificat că intimidarea sau agresiunea dintre frați are un efect asupra sănătății mintale în adolescență, însă cercetătorii profesorii Dieter Wolke și dr. Slava Dantchev au descoperit cum copii care au fost victime a fenomenului numit bullying, în special când agresorii erau frați și prieteni, sunt mai predispuși să-și facă rău singuri.

În lucrarea publicată în revista Frontiers in Psychiatry, cercetătorii arată că există un efect de lungă durată al bullyingului, atunci când cel care îl intimidează pe copil este frate. Efectul pe termen lung poate duce la tentative de sinucidere și depresie la adultul tânăpr, sau dorința de a-și face singur rău.

Efectul pe termen lung, mai sever cand agresiunea e din partea fraților 

Folosind datele unui studiu, ei au putut să arate că copiii care au fost intimidați (bullied) de frați au avut mai multe probleme de sănătate mintală la vârsta adultă. Dacă au fost, de asemenea, intimidați de colegi, acest risc a foast, de asemenea, mare.

Participanții au fost solicitați să se autoraporteze la intimidare la vârsta de 12 ani, în timp ce depresia, anxietatea, ideea de sinucidere și auto-vătămarea au fost evaluate la 24 de ani.

Dintre 3.881 de tineri studiați, s-a constatat că 31,2% au experimentat intimidări de către o soră. Dintre cei care au devenit atât victime, cât și frați intimidați, 15,1% au fost diagnosticați cu depresie clinică, 35,7% au avut ideea suicidului și 16,1% au avut tendințe de a-și face singuri rău, iar 4,9% au avut intenția de sinucidere.

Risc dublu de suicid 

Cei care au suferit agresiuni de genul bullying din partea fraților sau a colegilor au avut un risc dublu de a dezvolta depresie clinică și suicid.

Dr. Slava Dantchev de la Universitatea din Warwick și Universitatea din Viena a declarat: "Acesta este primul studiu care arată că bullyingul fratern are efecte adverse asupra sănătății mintale la vârsta adultă, când frații nu mai locuiesc împreună.

Profesorul Dieter Wolke, de la Departamentul de Psihologie de la Universitatea din Warwick, comentează: „Întrucât intimidarea dintre frați începe adesea atunci când copiii sunt mici, va fi important să educăm și să ajutăm părinții să facă față și să reducă bullying-ul dintre frați în copilărie timpurie. Acesta este un domeniu care a fost complet trecut cu vederea în furnizarea sănătății mintale și în sprijinul părinților "

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel