Bebeluș, înecat la botez, după ce a fost scufundat în cristelniță. E în stare gravă

Cristelniță botez  Foto: https://www.floricuhar.ro/
Un bebeluş de numai șase săptămâni a fost înecat chiar la botez, după ce preotul care a oficiat ritualul l-a scufundat pe micuț în cristelniță. Manevre e resuscitare s-au făcut chiar în biserică.

Bebelușul de numai șase săptămâni a fost dus la biserică pentru a fi botezat azi la biserica „Constantin și elena” din municipiul Suceava. Conform tradiției, preotul l-a scufundat de mai multe ori în apă, astfel că bebelușul a inspirat foarte multp apă. 
Potrivit unor surse din cadrul Bisericii, copilul a plâns atunci când a fost scos din cristelniţă, iar probleme au apărut în momentul în care preotul îl dădea cu mir.
Familia s-a speriat în momentul în care copilul nu a mai plâns, nu a tuşit şi nici nu a mai respirat, după ce a fost scos de preot din cristelniţă. Speriaţi, oamenii au sunat la numărul unic de urgenţă 112.
La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD. La sosirea medicilor, bebeluşul era în stop cardio-respirator, astfel că medicii au fost nevoiţi să îl resusciteze.
După câteva minute de manevre de resuscitare, medicii au reuşit să facă inima copilului să bată din nou, arată surse citate de Antena 3.
Micuţul a fost transportat de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, acolo unde a fost internat pe Secţia de Terapie Intensivă, fiind în stare gravă.
În ciuda faptului că a fost readus la viaţă, medicii spun că minutele în care a fost în stop cardio-respirator şi în acelaşi timp creierul a fost privat de oxigen ar putea lăsa urme grave, în cazul în care bebeluşul va supravieţui. Următoarele ore sunt critice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel