Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Amenințarea atacului cu arme nuclare este prezentă de zile întregi, de când Vladimir Putin a declanșat războiul în Ucraina.
Cu pierderi masive, ruşii ar putea recurge oricând la cele mai periculoase arme ale lor, iar Statele Unite ale Americii nu exclud posibilitatea ca Vladimir Putin să folosească arme nucleare tactice în Ucraina.
Directorul CIA, William Burns, susține că ruşii ar putea folosi arsenalul nuclear din cauza eşecurilor înregistrate până acum, asta și după ce repezentații mai multor țări au avertizat în repetate rânduri că folosirea acestui tip de armament în Ucraina ar aduce cu sine consecinţe uriaşe.
Arma nucleară tactică este încadrată în categoria celor de distrugere în masă pentru că provoacă pierderi de vieţi omeneşti însemnate şi distrugeri masive.
Odată detonată, arma nucleară tactică poate distruge totul pe o rază de aproximativ doi kilometri, clădirile le transformă în praf, iar 98% dintre oamenii aflaţi în această rază sunt spulberați.
Apoi, pe o rază cuprinsă între doi şi 11 kilometri se va simţi puternic suflul acestei explozii și cu cât eşti mai aproape de locul exploziei, cu atât este mai grav.
Mai mult, cantitatea de căldură degajată în urma detonării este atât de mare încât pielea poate arde instant.
Pe această rază, largă, undeva la 50% din populaţie va muri. Cine este afară va suferi efectele exploziei, cine se află în adăposturi s-ar putea să fie ucis din cauza dărâmăturilor.
Estimarea numărului de morţi în cazul unei arme nucleare tactice într-un oraş cu patru milioane de locuitori este în jur de 120.000 de oameni, potrivit Antena 3.
CIA urmăreşte cu atenţie mişcările armatei ruse în Ucraina, a declarat directorul agenţiei americane de informaţii. Există voci la Moscova care cer trecerea la niveluri mai ridicate de alertă nucleară. William Burns spune însă că nu au fost înregistrate repoziţionări ale trupelor ruseşti în acest sens.
Oficialul american a mai avertizat şi că Putin a devenit din ce în ce mai izolat, pe măsură ce cercul său de consilieri s-a restrâns, iar apetitul său pentru risc a crescut.
Președintele Rusiei a ordonat Ministerului Apărării să pună arsenalul nuclear al țării în stare de alertă la sfârşitul lunii februarie, în a patra zi a invaziei.
Medicul Tudor Ciuhodaru ne-a vorbit despre aceste diferențe, despre cum ne afectează organismul și ce trebuie să știm despre iodura de potasiu.
"Să nu confundăm efectele radiațiilor produse de funcționarea defectuoasă a unui reactor nuclear cu efectele radiațiilor produse de arme nucleare (rachete sau bombe). Și nici soluțiile terapeutice. În primul caz vorbim de persistența materialului radioactiv utilizat pentru producerea de curent electric iar în al doilea caz de utilizarea materialului radioactiv pentru a produce distrugeri majore în special prin unda de șoc și căldură pe arii întinse (100 km).
De altfel efectele radiațiillor sunt maxime în prima oră, scad cu 10 % în primele 7 ore și ajung după 72 de ore la 1%.
Anul în care moare Vladimir Putin. Voropchievici, despre sfârșitul lui Putin și CAUZA
Așa că în astfel de situații 2 lucruri sunt extrem de importante:
1. Adăpostirea în subteran pentru a nu sta în calea exploziei.
2. Ramânerea în spații închise 72 de ore pentru a nu fi expuși la radiații.
În timpul unui accident nuclear major apar sute de izotopi radioactivi iar Iodul (iodura) pot fi administrate din 2 motive - pentru că iodul este singurul dintre acești izotopi pentru care există un antagonist competetiv iar tiroida este cea mai sensibilă parte a corpului la iodul radioactiv. Eficacitatea tabletelor este maxima daca administrarea acestora se face operativ, pe cat posibil inaintea aparitiei emisiei radioactive sau, cel tarziu, in primele 6 ore ale expunerii la emisia radioactiva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...