Această vitamină îți protejează...
Hemoglobina este o proteină bogată în fier care ajută celulele roșii din sânge să transporte oxigenul din plămâni către restul corpului. Dacă aveți anemie, organismul nu primește suficient sânge bogat în oxigen. Acest lucru vă poate face să vă simțiți obosit sau slăbit. Este posibil să aveți și respirație îngreunată, amețeli, dureri de cap sau bătăi neregulate ale inimii.
Există multe tipuri și cauze ale anemiei. Anemia ușoară este o afecțiune comună și tratabilă care poate apărea la oricine. Unele persoane prezintă un risc mai mare de anemie, inclusiv femeile în perioada menstruală și a sarcinii și persoanele care donează sânge frecvent, dar care nu obțin suficient fier sau anumite vitamine din alimentație sau care iau anumite medicamente sau tratamente, cum ar fi chimioterapia pentru cancer.
Anemia poate fi, de asemenea, un semn al unei afecțiuni mai grave. Poate rezulta din sângerare cronică în stomac. Inflamațiile cronice cauzate de o infecție, boli de rinichi, cancer sau boli autoimune pot determina, de asemenea, organismul să produce mai puține globule roșii, arată experții de la Institutul Național american de Sănătate (NIH).
Medicul dumneavoastră va lua în considerare istoricul medical, examenul fizic și rezultatele testelor atunci când pune diagnosticul și tratează anemia. El va folosi un simplu test de sânge pentru a confirma că aveți cantități reduse de globule roșii sau hemoglobină. Pentru unele tipuri de anemie ușoară până la moderată, medicul vă poate recomanda suplimente de fier sau anumite vitamine, terapie cu fier intravenos sau medicamente care fac ca organismul să producă mai multe globule roșii. Pentru a preveni anemia în viitor, medicul poate sugera, de asemenea, modificări alimentare sănătoase. Dacă aveți anemie severă, medicul vă poate recomanda transfuzii de celule roșii.
Important e în primul rând să discutați cu un medic despre stările pe care le aveți. O dată pe an trebuie făcută o analiză simplă de sânge. Pentru a preveni sau a combate anemia, trebuie să obțineți suficient fier din alimentație. O dietă echilibrată sau anumite suplimente alimentare sunt cele mai simple metode de a obține un aport regulat de fier.
Atenție, însă, excesul de fier în organism poate duce la afecțiuni grave, așa că nu luați niciodată astfel de suplimente fără să fi discutat în prealabil cu un medic!
Cele mai bune surse alimentare de fier sunt carnea roșie, carnea de la păsările de curte, peștele și scoicile. Alte alimente cu conținut ridicat de fier includ mazărea, lintea, fasolea, tofu și legumele cu frunze de culoare verde închis.
Pentru femeile însărcinate, NIH spune că trebuie consumat fier suplimentar pentru a preveni anemia și posibilitatea de a da naștere copiilor cu deficit de fier, dar, din nou, doar la recomandarea medicului!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...