Acestea sunt cele mai frecvente...
Ministrul Alexandru Rafila a prezentat, miercuri, măsurile în domeniul Sănătăţii din programul de guvernare pentru perioada 2025 - 2028, una dintre temele abordate fiind introducerea educaţiei pentru sănătate în şcoli.
"Discutăm despre domenii multiple, trebuie să învăţăm noţiunile igienice, să învăţăm copiii să se alimenteze corect, să îi învăţăm să facă mişcare şi să le dezvoltăm comportamentele preventive.
Cred foarte mult în educaţia pentru sănătate care ne dă două lucruri: o populaţie mai sănătoasă cu mai puţini ani de boală şi o sustenabilitate a sistemului de sănătate care, în felul ăsta, îşi controlează mai mult costurile", a subliniat Rafila, în prezentarea pe care a făcut-o la sediul central al PSD.
Ministrul Sănătăţii a vorbit şi despre realizarea unei reforme a rezidenţiatului prin descentralizare.
"Descentralizare înseamnă preluarea coordonării rezidenţiatului de către Universităţile de medicină şi farmacie. Deci, nu vor mai fi Direcţiile de sănătate publică, care sunt instituţiile descentralizate ale Ministerului Sănătăţii, ci este vorba despre Universităţile de medicină. E foarte bine să fie aşa. Ei îi pregătesc şi e normal ca ei să fie răspunzători pentru întregul proces de pregătire. Sigur că discuţiile pe care le avem cu universităţile sunt legate de nevoia reală pentru fiecare specialitate", a menţionat Alexandru Rafila.
Potrivit acestuia, o dată cu intrarea în funcţiune a Registrului profesioniştilor, va exista o statistică a medicilor care rămân la postul primit.
"În Registrul profesioniştilor nu o să fie doar o înşiruire a profesioniştilor, ci o să fie date legate de vârsta lor, pentru că trebuie să ştim când ies la pensie sau estimăm când ies la pensie, locul de muncă, ca să putem să dezvoltăm rezidenţiatul pe post. Cred că este o soluţie, dar aici cred că trebuie modificată puţin, întărită puţin legislaţia, pentru că în momentul de faţă e foarte permisivă.
Oamenii îşi fac o specialitate după care nu se mai prezintă la post. Nu cred că este corect şi măcar o perioadă de timp după ce încheie rezidenţiatul cred că e normal să te duci la spitalul care ţi-a asigurat desfăşurarea acelui rezidenţiat", a explicat ministrul Rafila, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acestea sunt cele mai frecvente...
Pentru multe cupluri, visul de a...
Un simplu test al respirației ar...
Această unitate medicală nu mai are...
Îngrijirea corectă a sânului începe...
Pe măsură ce reducerile de Black...
Aceste trei afecțiuni cresc...
În acest tip de cancer tratamentul...