Nu trebuie să tai sânul ca să învingi...
Gigi Mulțescu, fostul mare fotbalist și antrenor al echipei Dinamo București, a decedat duminică, 15 septembrie 2024, la vârsta de 72 de ani, după o lungă luptă cu boala. Internat de urgență pe 6 septembrie la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din cauza unei pneumonii, starea sa era deja fragilă din cauza complicațiilor generate de Alzheimer, afecțiune cu care se confrunta de mai mult timp.
Anunțul decesului a fost făcut de Ionel Culina, fostul ofițer de presă de la Dinamo, care a anunțat pe contul său de Facebook decesul legendarului fotbalist.
"CÂINE ȘI DUPĂ MOARTE
Îți mulțumim, Gigi Mulțescu!Copii fiind, pe 15 septembrie plecam la școală, să învățăm ce înseamnă viața, ce înseamnă Dinamo. Astăzi, tot pe 15 septembrie, Gigi Mulțescu a plecat dintre noi și ne-a lăsat să învățăm singuri ce-a fost Dinamo și ce va fi pentru următoarele generații.Dumnezeu să te odihnească în pace, Gigi Mulțescu!", a scris Ionel Culina, pe pagina sa de Facebook.
Respirația îi era asistată prin mască de oxigen, iar prognosticul medicilor era rezervat încă de la momentul internării.
Într-un interviu din noiembrie 2023 acordat ProSport, Mulțescu a vorbit deschis despre dificultățile pe care le întâmpina, oferind detalii despre provocările legate de sănătatea sa. Supranumit "Smurdul" pentru abilitățile sale de a salva echipe aflate în criză, el rămâne o figură legendară în fotbalul românesc.
Starea de sănătate a fostului fotbalist și antrenor Gigi Mulțescu s-a agravat rapid în ultimele zile, după o lungă luptă cu boala Alzheimer. O pneumonie severă i-a complicat și mai mult situația, necesitând folosirea constantă a unei măști de oxigen. Deși a urmat tratamente cu antibiotice, organismul său slăbit nu a mai răspuns la intervenții, iar Mulțescu s-a stins din viață.
Anul trecut, Gigi Mulțescu a fost diagnosticat cu Alzheimer.
Alzheimer este o boală neurodegenerativă progresivă care afectează memoria, gândirea și comportamentul. Pe măsură ce boala avansează, pacienții pierd treptat capacitatea de a efectua sarcini cotidiene și de a recunoaște persoane apropiate.
Nu există un tratament curativ, dar terapiile disponibile pot încetini progresia simptomelor. Alzheimer este principala cauză de demență la nivel mondial, afectând în special persoanele în vârstă, potrivit CDC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Nu trebuie să tai sânul ca să învingi...
Pentru unele persoane cu leziuni la...
De ce apar musculițele de oțet și cum...
Cum să faci ca puținul să ți se pară...
De ce pe vremuri oamenii erau mai...
Acesta este lucrul îngrijorător pe care trebuie să îl știi despre...
Nu o să-ți vină să crezi ce alimente...
OMS anunţă prima precalificare a unui...