5 obiceiuri banale care te ajută să slăbești în somn. Ce să faci înainte de culcare

Somn
EXCLUSIV
În ziua de azi parcă toată lumea vrea să slăbească. Sunt dezbateri aprinse legate de ce alimente să mănânci și ce exerciții să faci pentru a elimina acele kilograme în plus nedorite din organism. Dar poți să slăbești și în somn, dar doar dacă faci câteva lucruri banale înainte să mergi la culcare. Iată care: 

„Se consideră că un adult sănătos are nevoie de 7-8 ore de somn în fiecare noapte, pentru a avea o viață sănătoasă. Multe lucruri care se întâmplă în ultimii ani, cu agitația asta de la locurile de muncă și cu stilul ăsta de viață agitat, au dus la modificarea stilului de somn. Mulți pacienți se plâng de probleme de somn, de faptul că adorm foarte târziu, se trezesc foarte devreme, se trezesc în timpul nopții, dar aceste lucruri pot fi corectate prin ceea ce facem noi înainte de somn”, a precizat dr. Ioan Bulescu, EXCLUSIV la DICȚIONAR MEDICAL (VIDEO la sfârșitul materialului).

Dar știai că somnul, cel mai natural și simplu mod de a te odihni, te poate ajuta și să slăbești? Somnul poate fi la fel de important ca exercițiile și alimentația atunci când vine vorba de pierderea în greutate. Pentru asta, însă, trebuie să faci cinci lucruri esențiale înainte să te culci. Și, atenție! Sunt lucruri banale. Iată care: 

1. Renunță la cafea, după prânz

Cofeina din cafea poate rămâne în organism timp de 6 până la 9 ore după consum, arată studiile. Acest lucru poate face dificilă adormirea persoanelor sensibile la cofeină. Chiar și dacă nu te împiedică să adormi, fiind un stimulent, va reduce cantitatea de somn profund pe care o ai pe noapte.

2) Nu încălzi prea tare dormitorul 

Probabil că ai observat că îți este mai greu să adormi când este cald. Iar căldura poate afecta și calitatea somnului, la fel și umiditatea ridicată. La fel ca multe alte lucruri bune din viață, dacă vrei să te odihnești bine, trebuie să păstrezi o temperatură constantă și mai joasă de 23 de grade. 

„Camera în care dormim trebuie să fie foarte confortabilă pentru noi. Ideal ar trebui să fie întunecată, să nu fie zgomot și să fie o temperatură ambientală plăcută - teoretic, ar trebui să fie un pic răcoare decât credem; ar trebui să fie un 22-23 de grade Celsius în camera de somn, nu să fie foarte cald, nici foarte frig ca să avem un somn bun”, a subliniat medicul Ioan Bulescu.

Important e că atunci când în cameră temperatura este mai joasă, organismul compensează producând căldură. Or asta înseamnă să consume din „rezervele” de grăsime depozitate peste zi. E, de altfel, și unul dintre motivele pentru care dimineața, când te trezești, ești mai slab ca seara când te culci. 

3. Limitează cât de mult alcool bei seara

Deoarece alcoolul este un sedativ, poate crezi că te va ajuta să adormi mai repede. Cu toate acestea, deoarece cel mai probabil vei cădea rapid într-un somn profund, acesta îți poate perturba ciclurile de somn, cauzând un dezechilibru și scăzând calitatea generală a somnului. Ca rezultat, este mai probabil să dormi mai puține ore și să ai mai multe întreruperi ale somnului. Pe lângă faptul că somnul de proastă calitate îți afectează sănătatea, el afectează și greutate. Persoanele obosite tind să consume mai multă cafea și să mănânce mai mult, iar asta duce la îngrășare. Apoi, alcoolul în sine îngrașă.

„ Am auzit cu toții de burta de bere, dar mulți dintre noi nu realizează cât de dăunător este alcoolul într-o dietă de slăbit sau chiar de menținere! De ce?

Pentru că are multe calorii, fiind pe locul 2 după grăsimi ca aport energetic, adică 7 kcal pe 1 g de alcool pur, însă conține și carbohidrați, mai ales zaharuri rapide ! Iar pentru că de obicei e combinat cu siropuri sau sucuri, atât numărul de calorii cât și cel de zaharuri cresc! Astfel chiar și un cocktail simplu ca cel de mai jos are cel puțin 120 – 200 kcal ! Iar pentru cele complexe până la 5-600 kcal, cât o masă principală! Pe lângă aceste lucruri, în momentul în care ajunge în corpul uman, acesta încearcă să scape cât mai repede de etanol, așa încât blochează folosirea de carbohidrați sau de grăsimi de către corp și își folosește toată energia pentru metabolizare! Iar prin metabolizarea etanolului, apar enzime în corp care semnalează că există o mare cantitate de energie care trebuie să se stocheze! Așa că în momentul consumului de alcool, formarea de acizi grași și deci de grăsime e accelerată! Dacă o dată cu alcoolul consumi mai ales carbohidrați combinați cu grăsime- ca fastfood, pizza, paste cu sos alb sau dulciuri, chips -uri, acestea ne vor îngrășa mai repede!”, a scris dr Vasi Rădulescu, pe blogul său. 

4. Respectați orele stricte de masă

Chiar dacă mănânci mai multe alimente în timpul zilei, postul mai lung peste noapte te poate ajuta să slăbești mai mult. De altfel dieta fasting pe asta se bazează: mănânci trei mese într-un interval de 8 ore, iar celelalte 16 nu consumi decât apă sau ceai. Faptul că mănânci seara târziu îți poate perturba somnul, cel mai probabil prin inhibarea eliberării naturale a melatoninei, care joacă un rol important în reglarea ciclului natural somn-veghe.

5. Evită lumina albastră

Poate că nu înțelegeți raționamentul, dar radiațiile albastre emise de ecranele telefoanelor mobile și alte dispozitive electronice sunt dăunătoare sănătății dumneavoastră. Acestea au un impact negativ asupra igienei somnului și vă împiedică să vă odihniți suficient. Opriți telefonul și alte dispozitive electronice și încercați să le evitați cu orice preț în timpul nopții, dacă vreți ca peste noapte organismul să se comporte normal și să consume din depozitele de energie. Iată epxlicația specialistului:

„Alt lucru care se întâmplă foarte frecvent și care ar trebui evitat este utilizarea dispozitivelor electronice în ora dinaintea somnului Este un lucru foarte greu de pus în aplicare, toată lumea stă cu televizorul, telefonul, tableta în dormitor până adoarme. Acest obicei poate să îngreuneze adormitul, pentru că majoritatea acestor dispozitive emit așa-numita lumină albastră. Deși este o lumină naturală, inhibă secreția hormonului melatoninei. 

După cum bine știm, există o glandă - epifiză - la nivelul creierului nostru care secretă acest hormon - melatonină. Glanda aceasta este direct influențată de stimulul vizual, deci de lumină. În momentul în care apare informația acestei lumini albastre, glanda noastră epifiză crede că este zi. Ar trebui să evităm folosirea acestor lumini albastre sau dacă este neapărat necesar, să folosim un filtru de lumină albastră sau dispozitive care știu singure să filtreze lumina albastră. 

De asemenea, ar trebui să evităm să lucrăm până la punerea în pat pentru somn. Lucrul acesta stimulează excesiv creierul, îl stresează și atunci e mai greu să facă tranziția de la stare de concentrare la starea de somn.", a mai spus dr. Ioan Bulescu pentru DCMEDICAL. 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel